/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

/FOTO/ Operațiunea Shield II în desfășurare la frontiera de stat

missing
26 februarie 2021, ora 11:11

În perioada 15 februarie – 15 martie 2021, echipele mobile ale Poliției de Frontieră sunt antrenate în cadrul Operațiunii Shield II, fiind o activitate organizată în comun cu Echipele mobile ale Serviciului Vamal și coordonată cu reprezentanții EUBAM.

Obiectivul general al operațiunii comune este de a spori capacitatea operațională pe linia controlului vamal și de frontieră în linia a doua, de a crește eficiența în contracararea infracțiunilor transfrontaliere, dar și de a realiza un schimb de experiențe și bune practici europene.

Astfel, primele acțiuni în cadrul Operațiunii s-au desfășurat la frontiera de sud a țării, în acest sens mai multe mijloace de transport au fost oprite în traficul transfrontalier. S-au verificat atât documentele de identificare pentru vehicule, cât și actele de însoțire pentru încărcături. Totodată, au fost inspectați șoferii care efectuează transportul auto de pasageri.

În cadrul operațiunii, specialiștii EUBAM monitorizează acțiunile echipelor mobile, inclusiv procedurile de observare și control în diverse situații, ca la final să intervină cu un set de recomandări pentru îmbunătățirea activităților comune ale Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal.

foto: border.gov.md

foto: border.gov.md

foto: border.gov.md

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram