/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Agenția Medicamentului spune ce a stat la baza autorizării vaccinului Sputnik-V și cine a depus solicitarea

04 martie 2021, ora 16:16

Agenția Medicamentului spune că autorizarea în Republica Moldova a vaccinului rusesc Sputnik – V a fost solicitată de către Ministerul Sănătății al Federației Ruse, iar la dosar suplimentar au fost anexate certificate de înregistrare din peste 20 de țări, printre care se numără și un stat din Uniunea Europeană. 

Mai exact, responsabilii de la Agenție spun că dosarul a fost prezentat de către reprezentantul legal al Instituției Bugetare Federale de Stat a Federației Ruse, „Centrul Național de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie a Academicianului N.F. Gamaleya” al Ministerului Sănătății al Federației Ruse.

Responsabilii dau asigurări că toată documentația cu privire la calitatea, inofensivitatea și eficiența vaccinului dat a fost evaluată de către specialiștii în domeniu și discutată în cadrul ședinței Comisiei Medicamentului.

Mai mult, suplimentar, la dosar, în calitate de parte obligatorie, au fost prezentate certificate de înregistrare din peste 20 de țări, printre care Ungaria, țară membră a UE.

Potrivit Agenției, la baza decizie de autorizare a stat și faptul că instituția maghiară este autoritate de reglementare stringentă, care este obligată de Organizația Mondială a Sănătății să aplice standarde stricte de calitate, siguranță și eficacitate în procesul său de reglementare în domeniul medicamentelor și vaccinurilor, pentru autorizarea de introducere pe piață.

Zece vaccinuri au fost aprobate pe 3 martie curent de către Comitetului Național Consultativ de Experți în domeniul imunizărilor (NITAG), după ce au fost acceptate și preparatele care au fost autorizate în țara de origine și incluse în lista Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în proces de evaluare.

Vedeți cele zece tipuri de vaccinuri anti-COVID-19 care au fost aprobate în Republica Moldova:

-Pfizer Biontech;
-AstraZeneca -UK;
-AstraZeneca – Sk Bio;
-AstraZeneca – SII;
-Sinopharm;
-Sinovac;
-Moderna;
-Janssen;
-The Gamaleya National Center (Sputnik V);
-CanSinoBio.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram