/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/FOTO/ Percheziții la primăria Ghidighici. Mai mulți funcționari, suspectați de acte de corupție, reținuți

missing
22 martie 2021, ora 10:21

O schemă de corupţie pusă în aplicare de mai multe persoane publice din cadrul Primăriei Ghidighici, precum şi din alte autorităţi, a fost deconspirată de Centrul Național Anticorupție (CNA) şi procurorii anticorupţie. Dis-de-dimineață 23 de percheziţii au avut loc în birourile şi la domiciliile a opt bănuiţi, urmând ca aceştia să fie escortaţi la CNA.

Investigatorii şi ofiţerii de urmărire penală cercetează această schemă în cadrul a 38 de cauze penale, conexate într-o procedură, iar principalii figuranţi sunt suspectaţi de acte de corupere manifestate prin legalizarea contra cost a unor construcţii din raza comunei Ghidighici.

Potrivit probelor acumulate, arhitectul-şef ar fi fost persoana care ar fi gestionat această reţea, formată din funcţionari din cadrul altor autorităţi în schimbul unor remunerări ilicite, ar fi asigurat perfectarea actelor permisive pentru construcţia sau recepţia finală a unor lucrări, pentru eliberarea şi urgentarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construcţie, a avizelor necesare, precum şi pentru repartizarea unor terenuri sau schimbarea statutului acestora.

Din materialele cauzei rezultă că arhitectul-şef ar fi pretins bani pentru serviciile sale, susţinând că ar avea influenţă asupra membrilor Comisiei pentru urbanism şi dezvoltare rurală şi asupra consilierilor locali.

În acelaşi timp, în procesul de pregătire a pachetelor de documente, ar fi fost implicaţi diriginţi de şantiere, proiectanţi, responsabili tehnici, angajaţi ai OCT Chişinău, dar şi agenţi economici.

Prin urmare, misiunea anchetatorilor şi a procurorilor la percheziţiile operate în această dimineaţă este de a găsi probe suplimentare în cazurile cercetate şi identificarea altor membri ai schemei.

La această oră, patru persoane au fost escortate la CNA pentru audieri, urmând să fie reţinute pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 10 ani de închisoare, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă. Operaţiunea este în derulare.

Sursa: cna.md

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram