Război în Ucraina, ziua 169: Rușii au bombardat din nou centrala de la Zaporojie. Nivelul de radiații - în normă

social

/VIDEO/ Fără permis și beată. Tânără de 21 de ani înlăturată forțat de la volanul unui automobil și escortată la o secție de poliție din Capitală 

22 martie 2021, ora 14:28
Distribuie:

O tânără de 21 de ani ar fi fost prinsă beată în timp ce conducea un automobil pe străzile Capitalei. Culmea, această nu ar fi avut nici permis de conducere. Incidentul a avut loc ieri dimineață, aproximativ la ora 06:45, pe bulevardul Decebal din Chișinău, când polițiștii au stopat un automobil de marcă Toyota pentru verificări. 

„La solicitarea de a prezenta careva acte de identitate, aceasta a refuzat, manifestând un comportament neadecvat. Fiind rugată de nenumărate ori de a se deplasa la IP Botanica, pentru a fi identificată, tânără a refuzat categoric. Pentru neadmiterea abaterilor, precum și aplicarea măsurilor de constrângere, aceasta a fost înlăturată forțat de la volanul mijlocului de transport”, spun polițiștii.

Ulterior, aceasta a fost escortată la secția de poliție.

În urma testării cu alcooltestul, polițiștii spun că s-a constatat o concentrație de alcool de 1.04 mg/l. După verificări, s-a identificat că tânăra de 21 de ani nu deține permis de conducere.

Tot în sectorul Botanica, a fost identificat și un taximetrist care conducea în stare de ebrietate. Bărbatul avea o concentrație de alcool de 1,11 mg/l.

Pentru conducere neadecvată pe traseu, polițiștii au stopat un alt automobil de marcă Toyota. „Acesta aparține unei companii de taxi, iar la volan se afla un bărbat de 65 ani, care în timpul verificării avea miros specific de alcool și un comportament caracteristic stării de ebrietate”, au relatat inspectorii.

Imediat, șoferul a fost înlăturat de la volan, iar mașina a fost reținută la parcarea specială.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram