Statele Unite şi Uniunea Europeană au convenit să relanseze dialogul bilateral cu privire la China şi să colaboreze pentru a aborda comportamentul provocator al Rusiei, potrivit unei declaraţii comune date publicităţii miercuri, informează Reuters, scrie agerpres.ro.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell, au împărtăşit punctul de vedere potrivit căruia relaţiile cu China au “multiple faţete”, existând elemente de “cooperare, concurenţă şi rivalitate sistemică”.

SUA şi UE vor coopera, de asemenea, pe subiecte precum reciprocitatea, aspecte economice, rezilienţa, drepturile omului, securitatea, multilateralismul şi schimbările climatice, se arată în declaraţie.

“Secretarul Blinken şi Înaltul Reprezentant Borrell au confirmat că democraţia credibilă bazată pe multipartitism, protecţia drepturilor omului şi respectarea dreptului internaţional susţin stabilitatea şi prosperitatea în (regiunea) indo-pacifică”.

“Ambii îşi propun să coopereze pentru a promova căi şi lanţuri de aprovizionare maritime sigure, durabile, gratuite şi deschise şi aşteaptă cu nerăbdare să aprofundeze cooperarea cu parteneri care au idei similare, acolo unde se intersectează interesele şi abordările”.

Blinken şi Borrell au spus, de asemenea, că vor aborda “comportamentul provocator al Rusiei, inclusiv agresiunea sa continuă împotriva Ucrainei şi a Georgiei; ameninţările hibride, cum ar fi dezinformarea; amestecul în procesele electorale; activităţile cibernetice rău intenţionate şi aspecte militare”.

În cadrul întâlnirii de la Bruxelles, cei doi s-au angajat să colaboreze şi în privinţa distribuirii globale a unor vaccinurilor sigure şi eficiente împotriva noului coronavirus şi să se asigure că sunt pregătiţi pentru viitoarele pandemii.

Printre alte dosare de politică externă discutate de cei doi înalţi demnitari s-au regăsit, de asemenea, Iranul şi Turcia.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!