/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

China va dona Republicii Moldova un lot de vaccinuri anti-covid

26 martie 2021, ora 12:28

Guvernul Chinei va dona Republicii Moldova un lot mare de doze de vaccin. La o astfel de decizie s-a convenit după ce premierul interimar Aureliu Ciocoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Chinei la Chișinău, Zhang Yinghong. 

„Întrucât situația pandemică este una îngrijorătoare în întreaga lume, în cadrul dialogului s-a discutat despre măsurile necesar de întreprins în perioada imediat următoare pentru a preveni răspândirea virusului pe teritoriul Republicii Moldova, una dintre cele mai eficiente metode fiind imunizarea populației”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Ambasadorul Chinei în Republica Moldova a vorbit despre experiența țării sale în toată această perioadă de pandemie, dar și despre măsurile întreprinse în domeniul combaterii și limitării răspândirii virusului SARS-Cov-2.

În cadrul dialogului, ambasadorul Chinei a declarat că Guvernul Republicii Populare Chineze va dona țării noastre un lot impunător de doze de vaccin anti-Covid.

Campania de vaccinare în Republica Moldova a început pe 2 martie curent. În total au fost imunizați peste 30 de mii de cetățeni. În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 3 277 de persoane.

Pe 25 martie, țara noastră a înregistrat un antirecord de decese provocate de COVID-19. 41 de persoane au pierdut lupta cu virusul. Bilanțul persoanelor infectate în Republica Moldova a ajuns la 222 120. Din numărul total de infectanți, 4 702 au decedat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram