/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

/VIDEO/ Mărturisire dură a unei șefe de la Sfânta Treime. „Medicii nu știu care pacient cu COVID-19 ar fi prioritar de internat”

missing
08 aprilie 2021, ora 17:22

La un an de la începutul pandemiei, medicii au ajuns în situația în care nu știu care pacient diagnosticat cu COVID-19 ar fi prioritar de internat, pentru că locurile sunt foarte limitate. Despre aceasta a declarat șefa departamentului COVID-19 din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”, Tatiana Harghel.

Ea a precizat că în a doua jumătate a anului 2020 a devenit mult mai complicat de gestionat situația pandemică, decât în primele șase luni ale anului trecut. Pacienții au început să facă o formă mai gravă a bolii. COVID-19 nu mai răspunde la tratamentul care era aplicat și părea efectiv.

„Emoționant este fiecare deces care ni se raportează dimineața, când mamele fiind în vârstă vin să-și ia certificatul de deces al copilului, când soțul sau soția stau într-o secție și celălalt decedează în reanimare. Este destul de complicat să ne apropiem și să-i anunțăm. Este emoționant atunci când decedează colegi de ai noștri”, a spus Tatiana Harghel.

Spitalul „Sfânta Treime” a început să primească pacienți infectați cu coronavirus 1 aprilie 2020, la Centrul COVID MoldExpo. Atunci, o parte din personalul medical a fost detașat și și-a început activitatea acolo.

Din 1 august 2020, o bună parte din spital a fost reprofilat pentru tratamentul pacienților infectați. Inițial erau până la 190 de paturi destinate pacienților cu COVID-19, ulterior, numărul acestora a fost extins până la 300 de paturi. Alte 24 de paturi sunt în secția terapie intensivă.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram