/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Islanda: Călătorii vaccinaţi vor trebui să se testeze la COVID-19

missing
09 aprilie 2021, ora 11:53

Islanda, care permite intrarea de la începutul lui aprilie fără control suplimentar tuturor călătorilor cu un certificat de vaccinare împotriva COVID-19, a anunţat joi obligativitatea testării la sosire, notează AFP. Noua măsură va fi valabilă cel puţin până la 1 mai, scrie Agerpres

Începând de la miezul nopţi de joi spre vineri, „este necesar un test pentru persoanele cu un certificat de vaccinare sau un certificat de infecţie anterioară din cauza dovezilor că pot fi purtătoare de virus”, a motivat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

Anunţul vine după re-infectarea unei persoane care s-a întors dintr-un sejur în străinătate, ceea ce a dus la cinci contaminări pe insulă, a explicat într-o conferinţă de presă epidemiologul-şef Thorolfur Gudnason.

Printre primele ţări din lume care au recunoscut un paşaport de vaccinare, vasta insulă din Atlanticul de Nord, cu 365.000 de locuitori, a autorizat în ianuarie intrarea călătorilor din spaţiul Schengen care pot dovedi că au fost vaccinaţi ori că au avut deja COVID-19, fără alte formalităţi sanitare.

Dispozitivul a fost apoi extins la toţi vizitatorii „indiferent de originea sosirii”.

Pentru toţi ceilalţi călători – cu excepţia celor din Groenlanda unde virusul este inexistent – un test dublu intercalat cu cinci zile de carantină este încă obligatoriu, dar nu mai trebuie neapărat efectuat într-un hotel rechiziţionat de stat.

Acum este posibil să se aleagă carantina la domiciliu, de exemplu, „dacă sunt îndeplinite anumite condiţii”, a precizat joi ministerul.

Islanda are una dintre cele mai scăzute rate de incidenţă din Europa, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), dar numărul de cazuri noi a crescut de la 21 martie.

De la începutul pandemiei, 29 de decese din cauza COVID-19 au fost înregistrate în ţara care, joi, număra un total de 6.256 de cazuri.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram