/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Răpirea lui Ceaus, investigată de o comisie condusă de un deputat PPDA. O parlamentară l-a propus pe Gațcan

09 aprilie 2021, ora 20:11

Cazul Ceaus va fi investigat de o Comisie parlamentară. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, de Legislativ. Comisia formată din 9 deputați și condusă de Vasile Năstase, de la PPDA, are la dispoziție 60 de zile pentru a audia părțile implicate și pentru a veni cu un raport în fața deputaților. Mai în glumă, mai în serios, dar deputata Maria Ciobanu a propus ca această comisie să fie condusă de socialistul Ștefan Gațcan, pentru că, anterior, acesta ar fi trecut printr-o situație similară.

Propunerea de a crea o comisie de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor răpirii ex-judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus a venit din partea deputaților socialiști. Potrivit acestora, Comisia ar urma să audieze părțile și persoanele implicate și să prezinte raportul, în plenul Parlamentului, într-un termen de 60 de zile. Propunerea a fost criticată, însă, de către deputații din opoziție, care au solicitat și investigarea altor cazuri similare, cum ar fi răpirea celor 7 profesori turci, în 2018, însă acest lucru nu a fost susținut.

„Să vorbim nu doar despre răpirea ex-judecătorului, dar și a profesorilor turci și celor patru cetățeni răpiți de serviciile paramilitare din Transnistria”, a spus deputatul PPDA, Alexandru Slusari .

Și deputatul PAS, Sergiu Litvinenco a propus să se investigheze cum a fost posibil ca Nicolae Ceaus să intre, în 2016, pe teritoriul Republicii Moldova, însă acest fapt, la fel, a fost respins de către majoritatea parlamentară. Astfel că unii deputați au declarat că o astfel de comisie nu ar fi una obiectivă.

„Încercarea socialiștilor de a da vina pe cineva, când ei sunt la guvernare, controlează toate instituțiile statului, vama, poliția, poliția de frontieră, SIS, e sigur…”, a menționat Mihai Popșoi.

Dar socialiștii au răspuns că deputatul degeaba se agită și au respins toate acuzațiile. Aleșii poporului au criticat și activitatea SIS.

„Eu nu înțeleg de ce la ora actuală șeful SIS-ului nu și-a dat demisia. Dacă nu știa, trebuia să-și dea demisia pentru că este un scuipat în profesionalismul lor. Dar dacă știa, trebuie să răspundă penal pentru asta”, a spus deputatul „Pro Moldova”, Andrian Candu.

Iar un deputat a cerut și demisia ministrului de Interne, Pavel Voicu.

„De ce nu a reacționat, pentru că din Chișinău până la Otaci nu e câteva minute, dar câteva ore. De ce nu a oprit scoaterea lui din țară? De unde vine această incompetență?”, a spus deputatul PPDA, Liviu Vovc.

Iar deputatul din grupul “Pentru Moldova”, Grigore Repeșciuc a declarat că tăcerea Maiei Sandu este suspectă și a acuzat-o că ar fi implicată în presupusa răpire.

„Cred că este firesc să întrebăm, de ce, până acum, nu a fost convocat Consiliul Suprem de Securitate. Dacă despre acest caz nu s-a știut, avem breșe mari în sistemul nostru de securitate”, a spus deputatul „Pentru Moldova”, Grigore Repesciuc.

Am încercat să obținem o reacție de la persoanele vizate în acuzațiile deputaților. SIS și Ministerul de Interne au declarat că nu vor comenta acuzațiile, iar de la Președinție nu am avut niciun răspuns la mesajul nostru. La rândul lor, cei din PD au declarat că, de fapt, sunt împotriva creării comisiei de anchetă, pentru că aceasta, potrivit lor, oricum nu va avea niciun efect.

„Unul o să dea vină pe acesta și celălalt pe acesta. O să facem concerte într-o temă foarte sensibilă”, a spus deputatul PDM, Dumitru Diacov.

Într-un final, deputații au votat pentru crearea comisiei, iar în componența acesteia, din partea PSRM au fost delegați Adrian Lebedinschi, Grigore Novac și Fiodor Gagauz. Partidul Democrat l-a delegat pe Alexandru Jizdan, Pro Moldova – pe Vladimir Cebotari, iar grupul parlamentar Pentru Moldova și Partidul Șor i-a delegat pe Grigore Repeșciuc și Vadim Fotescu. Din partea PAS a fost delegat Oazu Nantoi, iar din partea Platformei DA, Vasile Năstase, care a și fost desemnat în funcție de președinte al Comisiei. O deputată a propus, însă, o altă candidatură, una mai potrivită, în opinia ei.

„Eu nu cred că un deputat PPDA ar trebui să dețină președinția acestei comisii. Cred că domnul Gațcan e cea mai indicată persoană”, a declarat deputata PPDA, Maria Ciobanu.

Anterior, PSRM a acuzat Serviciul de Informații și Securitate și Președinția că ar fi implicate direct în răpirea cetățeanului ucrainean, Nicolai Ceaus, făcând referire la angajamentele Maiei Sandu față de președintele ucrainean, Vladimir Zelenski. Atunci, SIS a negat orice implicare, menționând că, de fapt, cooperează cu organele de drept. Judecătorul ucrainean, Nicolai Ceaus a fost răpit la data de 3 aprilie. Peste două zile, șefa statului a făcut un apel către toate instituțiile statului să întreprindă măsuri urgente pentru clarificarea situației. Iar mai târziu, ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a venit cu mai multe detalii în acest sens, declarând că cei care l-au răpit ar fi cetățeni străini și că aceștia au reușit să traverseze frontiera Republicii Moldova cu Ucraina.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram