/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Moldova, prezentată în exclusivitate ca destinație turistică la cel mai mare eveniment internațional în promovarea produselor turistice

missing
15 aprilie 2021, ora 14:24

Republica Moldova, prezentată în exclusivitate ca destinație turistică la cel mai mare eveniment internațional în promovarea produselor turistice – New Deal Europe 2021.

Acest eveniment conectează anual principalii buyeri și furnizori din domeniul turismului din Balcani. Marketplace-ul a avut loc în format online în contextul restricțiilor impuse de pandemie, unde 200 de clienți turistici din 38 de țări s-au întâlnit cu 148 de furnizori din toate cele 12 țări din regiunea balcanică.

Evenimentul a atins recordul de 3000 de întâlniri B2B, realizate între participanți, cu scopul de a stimula turismul în perioada de criză.

Directorul General al Agenției de Investiții, Rodica Verbeniuc, a participat în calitate de speaker la eveniment și a prezentat oferta turistică a Republicii Moldova, accentuând cele mai importante destinații și activități care pot reprezenta puncte de atracție pentru turiști.

În cadrul evenimentului a fost difuzat și spotul video lansat în cadrul campaniei internaționale “Moldova: A place to find yourself”, în care este promovat potențialul turistic al Republicii Moldova într-o lumină nouă, reprezentând țara noastră ca fiind o simbioza dintre natură și muzică, gastronomie și vin, aventură și alte experiențe autentice, prin care oricine se poate regăsi sau reinventa.

În acest sens, directorul Departamentului regional pentru Europa din cadrul Organizației Mondiale a Turismului, Alessandra Priante a declarat că țările din regiunea balcanică pot servi ca exemplu pentru restul lumii pentru atitudinea lor pozitivă și disponibilitatea lor de a colabora într-o lume atât de plină cu provocări.

Sursă info: Comunicat de presă/Invest Moldova Agency

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram