Statele Unite au renunţat la desfăşurarea a două nave de război în Marea Neagră săptămâna aceasta, prin strâmtorile turceşti, în contextul tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia, conform informaţiilor vehiculate miercuri de oficiali şi mass-media din Turcia, transmite AFP.

Surse diplomatice turce au declarat că trecerea unei prime nave americane, planificată să aibă loc miercuri, nu a avut loc. Potrivit agenţiei de ştiri Anadolu, care citează alţi oficiali turci, trecerea navelor programate pentru miercuri şi joi a fost anulată, iar Ankara nu a fost informată cu privire la o posibilă amânare a acestei desfăşurări.

Autorităţile turce anunţaseră săptămâna trecută că au fost notificate de Statele Unite cu privire la trecerea spre Marea Neagră, pe 14 şi 15 aprilie, a două nave de război prin Strâmtorile Bosfor şi Dardanele.

Convenţia de la Montreux din 1936, care reglementează traficul prin aceste strâmtori, obligă statele care nu se învecinează cu Marea Neagră să anunţe cu 15 zile înainte trecerea navelor lor.

Anunţul desfăşurării navelor americane a venit pe fondul creşterii tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina, iar decizia de a trimite nave de război în Marea Neagră a fost percepută ca un semnal al sprijinului Washingtonului faţă de Kiev.

Anularea acestei manevre are loc la o zi după conversaţia telefonică dintre preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin.

Îngrijorarea ţărilor occidentale s-a accentuat în ultimele zile pe fondul masării de militari ruşi la graniţa cu Ucraina şi în Crimeea, teritoriu anexat de Moscova în 2014. Aceste desfăşurări de trupe au loc pe fondul reactivării incidentelor dintre forţele regimului de la Kiev şi separatiştii pro-ruşi în estul Ucrainei.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!