The Old English Sheepdog, una dintre cele mai cunoscute rase de câini din Marea Britanie, a fost catalogată pentru prima dată ca fiind vulnerabilă la dispariție, după o scădere dramatică a popularității, au anunțat reprezentanți ai Kennel Club, potrivit yahoo.com.

Clubul, cea mai mare organizație din Marea Britanie dedicată sănătății, bunăstării și instruirii câinilor, a constatat scădere continuă a popularității, după ce rasa atinsese apogeul la sfârșitul anilor 1970.

Astfel, în 2020, Kennel Club anunță că a înregistrat doar 227 de pui Old English Sheepdog. Acesta este cel mai mic număr din ultimii 60 de ani, și marchează un „declin abrupt” al popularității rasei, potrivit clubului.

Din 2009, câinele se află în atenția clubului care monitorizează rasele cu între 300 și 450 de înregistrări de pui pe an.

După cea mai recentă scădere, respectiv de 28% de la un an la altul a numărului de pui, rasa a fost adăugată pe lista celor vulnerabile.

Categoria a fost concepută pentru a monitoriza rasele native britanice și irlandeze care au scăzut sub 300 de înregistrări anuale de pui și ar putea risca să dispară din Marea Britanie.

Scăderea popularității sale, posibil din cauza „modificărilor stilului de viață” al britanicilor

Kennel Club menționează drept factor „modificarea stilului de viață” al britanicilor și pe particularitățile de întreținere a acestor câini, ca factori probabili ai scăderii popularității sale.

„The Old English Sheepdog este o rasă istorică, emblematică, dar în ultimii ani, rareori au mai fost văzute exemplare. Faptul că a ajuns oficial o rasă vulnerabilă este foarte îngrijorător, a declarat purtătorul de cuvânt al clubului, Bill Lambert.

Acești câini au nevoie de multă îngrijire și exerciții fizice, astfel că nu sunt potriviți pentru spații de locuit mai mici”, a adăugat el. „Cu toate acestea, ei sunt fideli și de încredere, cu un comportament adorabil pentru proprietarii potriviți”.

Kennel Club are deja 32 de tipuri de câini pe lista sa de rase native vulnerabile și încă șapte aflate sub monitorizare, conform Digi24.

Pe de altă parte, rasele din grupa Gundog s-au bucurat de o creștere a popularității, cel mai probabil datorată numărului mare de cetățeni britanici care s-au mutat în mediul rural din cauza restricțiilor impuse în timpul pandemiei.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!