/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Comisia Europeană a aprobat: Tranzitul prin UE a înghețatei produsă în Republica Moldova, permis

20 aprilie 2021, ora 15:06

Comisia Europeană a aprobat decizia de a permite tranzitul prin UE a înghețatei produsă în Republica Moldova. În aceste condiții, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor spune că decizia este importantă pentru procesatorii de lactate din Republica Moldova.

Referindu-se la această decizie, directorul ANSA, Vladislav Cotici consideră că este o decizie importantă pentru economia Republicii Moldova, care va permite agenților economici exportatori o reducere a cheltuielilor pentru transportul produselor lactate, cum este înghețata, către alte țări.

„Suntem implicați într-un dialog amplu cu Comisia Europeană referitor la procesul de extindere a listei de produse de origine animală (produse lactate) exportate din țara noastră către piața Uniunii Europene. Aceasta ar include verificarea conformității la rigorile UE a sistemului gestionat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), atât la nivel central, cât și la nivel de structuri teritoriale, inclusiv sistemul de laboratoare naționale și corespunderea unităților producătoare de produse de origine animal”, a declarat Vladislav Cotici.

Potrivit informațiilor, astăzi, 20 aprilie, Comisia Europeană a publicat regulamentul CE, care va permite tranzitul înghețatei din Republica Moldova pe teritoriul Uniunii Europene, pentru a ajunge la consumatorii din statele continentul african și țările Orientului Apropiat și Mijlociu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram