/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Lupte grele, pericol atomic și noi reguli de mobilizare! Oficial: 3 mari amenințări pentru Moldova

Ministrul român de Externe, despre evenimentele din Parlamentul de la Chișinău: „Am asistat la o evoluție îngrijorătoare”

missing
26 aprilie 2021, ora 10:15

Declaraţia aprobată vineri în Parlamentul de la Chişinău, potrivit căreia Curtea Constituţională a Republicii Moldova ar „uzurpa” puterea în stat, „arată dispreţ” faţă de independenţa Curţii, a declarat ministrul Afacerilor Externe din România, Bogdan Aurescu.

„Am asistat, vineri, la o evoluţie de evenimente care este foarte îngrijorătoare, pentru că a fost vorba de o acţiune desfăşurată în Parlament, în dispreţul prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, încercându-se intimidarea Curţii Constituţionale, încercându-se schimbarea compoziţiei Curţii Constituţionale printr-un vot care anula numirea chiar a preşedintelui actual al Curţii Constituţionale, numire făcută în 2019, printr-o ‘procedură’ total neconstituţională şi, de asemenea, am constatat un demers prin care se dădea un vot de neîncredere pentru trei judecători ai Curţii Constituţionale”, a afirmat el, la Antena 3, scrie Agerpres.

Acesta a calificat respectiva acţiune ca fiind neconstituţională. „Înţelegem care sunt mizele foarte importante ale unei astfel de acţiuni, dar ea este neconstituţională, arată dispreţ faţă de independenţa Curţii Constituţionale care este înscrisă chiar în Constituţia Republicii Moldova şi a fost condamnată ca atare şi de către Uniunea Europeană, de către ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene, de către Ambasada SUA de la Chişinău, inclusiv de Ambasada României, la instrucţiunile mele am dat un astfel de comunicat”, a arătat şeful diplomaţiei române.

Totodată, oficialul a spus că respectivul demers din Parlamentul de la Chişinău arată importanţa care trebuie acordată în continuare statului de drept în Republica Moldova şi „importanţa evitării oricăror decizii sau demersuri care să pună sub semnul întrebării statul de drept”.

„Am constatat inclusiv o luare de poziţie a Comisiei de la Veneţia în acest sens, care este extrem de clară în a sublinia că orice fel de atentat la adresa Curţii Constituţionale, orice fel de neacceptare a deciziilor unei Curţi Constituţionale, inclusiv în acest caz, reprezintă o încălcare a statului de drept”, a evidenţiat ministrul român.

Declaraţia Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) privind uzurparea puterii în stat de către Curtea Constituţională şi acordarea unui vot de neîncredere pentru trei judecători ai Curţii a fost aprobată, vineri, de către Parlamentul de la Chişinău, cu votul al 54 de deputaţi din grupurile parlamentare PSRM şi Partidul Şor.

Mai mult, alianţa constituită din deputaţii PSRM, ai Partidului Şor şi transfugi democraţi (53 de voturi) a anulat o hotărâre a parlamentului din 2019 prin care actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, Domnica Manole, a fost votată judecător în cadrul acestui for suprem.

Tot atunci, Parlamentul a adoptat, cu 56 de voturi, în cadrul ședinței plenare de vineri, hotărârea privind numirea unui judecător al Curții Constituționale. Conform Hotărârii, Boris Lupașcu se numește în funcția de judecător al Curții Constituționale  pentru un mandat de șase ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram