/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Protestele de la CC ar putea continua și mâine. Usatîi: „Îi îndemn pe toți să vină cu crizanteme albe”

missing
27 aprilie 2021, ora 15:09

Protestele de la Curtea Constituțională ar putea continua și mâine, 28 aprilie. Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, și-a chemat susținătorii la o nouă manifestație în fața CC, când magistrații vor decide dacă introducerea stării de urgență este legală sau nu. 

„Chem susținătorii să merge mâine, la ora 12:00, să mergem în fața Curții Constituționale. Îi îndemn pe toți să ia cu ei crizanteme albe – un simbol al purității și transparenței. Vom înmâna aceste crizanteme albe oamenilor după încheierea protestului, după decizia de mâine a Curții Constituționale, ca semn că Moldova are un viitor bun, fără corupție ”, a menționat Usatîi în timpul unei intervenții live pe Facebook.

Mâine, 28 aprilie, va avea loc ședința Curții în care se vor examina sesizările privind controlul constituționalității Hotărârii Guvernului  și a Parlamentului cu privire la  declararea stării de urgenţă. 

Precizăm că la  9 aprilie curent, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, a depus o sesizare la Curtea Constituțională privind constituționalitatea declarării stării de urgență.

O sesizare în acest sens a fost depusă la Curte și de deputatul neafiliat Octavian Țîcu.

Pe 31 martie curent, deputații din majoritatea PSRM-Șor au votat introducerea stării de urgență pentru o perioadă de 60 de zile. Propunerea a venit din parte Guvernului, însă fără a fi stabilit un termen.

Ulterior, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a recunoscut că introducerea stării de urgență a fost folosită în scopuri politice, fiind suficiente doar 30 de zile de stare de urgență.

Astăzi, 27 aprilie, la Curtea Constituțională s-au adunat zeci de oameni nemulțumiți de votul majorității PSRM-Șor din 23 aprilie curent. Oamenii au scandat „Anticipate!” și au aplaudat decizia CC, care a declarat neconstituționale două hotărâri din Legislativ. Este vorba de numirea unui judecător la CC și retragerea susținerii președintei Curții, Domnica Manole.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram