/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

/FOTO/ Prințul William și Kate Middleton aniversează 10 ani de la căsătorie. Două fotografii noi ale cuplului, date publicității

missing
29 aprilie 2021, ora 12:14

Prințul William și Kate Middleton sărbătoresc, joi, 29 aprilie 2021, aniversarea a zece ani de la căsătorie. Cu această ocazie, cuplul regal a dat publicității două fotografii noi, realizate săptămâna aceasta la Palatul Kensington de fotograful Chris Floyd. 

În prima imagine, William şi Kate apar unul lângă celălalt, așezați pe o creangă de copac, prinţul o priveşte pe Kate în timp ce aceasta se uită în depărtare. Cea de-a doua imagine îi înfăţişează pe cei doi îmbrăţişaţi în curtea palatului.

Kate poartă o rochie de culoare bleu, cu motive florale, şi celebrul ei inel de logodnă, de 12 karate, același pe care prinţul Charles i l-a oferit mamei prinţului William, Diana, la logodna din 1981.

William a ales să poarte o cămaşă şi un pulover de culoare albastră, la care a asortat o pereche de pantaloni albastru închis.

William și Kate s-au căsătorit în 29 aprilie 2011 într-o ceremonie de la Westminster Abbey care a fost urmărită de două miliarde de oameni din întreaga lume. Cuplul s-a întâlnit pentru prima oară în timp ce studia istoria artei la Universitatea St Andrew, unde prințul a remarcat-o pe Kate în timpul unui spectacol de modă caritabil în care era model.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram