/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

MAE anunță că va consulta diaspora privind repartizarea geografică a secțiilor de votare pentru alegerile parlamentare anticipate

missing
01 mai 2021, ora 10:31

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin intermediul misiunilor diplomatice, va demara procedura de consultare a diasporei privind repartizarea geografică a secțiilor de votare în cadrul alegerilor parlamentare anticipate.

Potrivit unui comunicat al ministerului, în perioada imediat următoare, serviciul diplomatic va purcede la colectarea datelor de la autoritățile statelor de reședință cu privire la numărul cetățenilor moldoveni stabiliți peste hotare, măsurile de protecție sanitară aplicabile la secțiile de votare din străinătate și măsurile adoptate de autoritățile din statul de reședință în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în contextul deplasării către/dinspre secția de votare.

Concomitent, șefilor de misiuni le-a fost prezentată informația publicată de către Comisia Electorală Centrală privind înregistrarea prealabilă, care poate fi realizată de către cetățenii cu drept de vot ai Republicii Moldova, care se află în străinătate și intenționează să voteze la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Menționăm că înregistrarea prealabilă are un caracter informativ și nu impune alegătorilor anumite obligațiuni. În acest context, ministerul de externe a solicitat organizarea sesiunilor informative și a consultărilor cu asociațiile comunităților de moldoveni în străinătate inclusiv pentru buna organizare a procesului din vara anului curent.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene recomandă cetățenilor moldoveni să consulte informațiile oficiale care urmează a fi disponibile în secțiunea dedicată alegerilor parlamentare anticipate din acest an, inclusiv sursele oficiale gestionate de Comisia Electorală Centrală: www.cec.md și www.alegator.md.

Precizăm că președinta Sandu a dizolvat Parlamentul din legislatura a X și a stabilit data alegerilor parlamentare anticipate pe 11 iulie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram