/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Teatrul Bolşoi din Moscova anulează turneul internațional din cauza pandemiei

06 mai 2021, ora 16:03

Reprezentanţii Teatrul Bolşoi din Moscova au anunţat marţi că au decis să anuleze turneul internaţional al acestei instituţii din stagiunea 2021-2022 din cauza pandemiei de coronavirus, dar vor menţine totuşi mai multe producţii internaţionale cu participarea unor artişti din străinătate, informează AFP.

“Toate turneele prevăzute pentru acest sezon au fost anulate până în martie 2022”, a declarat directorul teatrului moscovit, Vladimir Urin, cu ocazia prezentării noii stagiuni anuale, citat de agenţia de presă Interfax.

“În ceea ce priveşte primele turnee pe care le prevedem după aceea, nu ştim deocamdată dacă ele vor avea loc, pentru că apar tot mai multe voci care afirmă că ţările străine nu vor accepta cu adevărat vaccinurile noastre şi nu ne vor accepta (pe teritoriile lor) dacă suntem imunizaţi cu un astfel de vaccin”, a precizat el.

Pentru sezonul în curs, “toate planurile pe care le aveam, le-am realizat”, a adăugat Vladimir Urin, recunoscând totuşi că perioada recentă a fost dificilă pentru teatrul moscovit, atât pe plan financiar, cât şi din punct de vedere uman.

În perioada de maximă intensitate a celui de-al doilea val al pandemiei, în noiembrie 2020, 150 de persoane care lucrau la Teatrul Bolşoi s-au îmbolnăvit după ce au fost infectate cu noul coronavirus.

În pofida anulării spectacolelor din străinătate, Teatrul Bolşoi va continua să monteze la Moscova mai multe producţii cu participare străină, precum opera “Ariodante” de Handel, regizată de americanul David Alden şi italianul Gianluca Capuano, precum şi spectacolul “Lohengrin” de Wagner, realizat în cooperare cu Opera Metropolitan din New York, produs de canadianul Francois Girard şi regizat de germano-americanul Evan Rogister.

În această stagiune, au putut fi văzute spectacolele “Salomeea”, de Richard Strauss, montat în colaborare cu Opera Metropolitană din New York, precum şi baletul “Orlando”, cu o coregrafie semnată de germanul Christian Spuck de la Baletul din Zurich.

Sălile de spectacole au obţinut permisiunea de a se redeschide la jumătatea lunii august, însă unele dintre ele au decis să se redeschidă mai târziu, pentru ca artiştii să poată să se pregătească pentru noile reprezentaţii. Teatrul Bolşoi s-a redeschis abia la jumătatea lunii septembrie 2020.

În prezent, capacitatea de primire a Teatrului Bolşoi este limitată la 50%, fiind însoţită de obligativitatea purtării măştilor sanitare şi de normele de distanţare socială, care sunt însă puţin respectate, notează Agerpres.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram