/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

Maratonul vaccinării din România începe astăzi. Pot participa și moldovenii care dețin cetățenie română

missing
07 mai 2021, ora 10:46

Maratonul vaccinării anti-COVID care se va desfăşura la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională din Bucureşti şi la care vor participa aproximativ 1.200 de voluntari – medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi medicinişti – începe astăzi, de la ora 16,00, şi se va încheia luni, 10 mai. La maraton pot participa și cetățenii Republicii Moldova care dețin cetățenie română. 

Agerpres scrie că dintre cei 1.200 de voluntari – 260 sunt medici, 300 asistenţi medicali, 135 de rezidenţi şi 500 de studenţi. La Sala Palatului de la București vor fi organizate 40 de cabinete de imunizare iar la Biblioteca Naţională – zece cabinete.

„Asigurăm o vaccinare timp de 24 de ore din 24 în cele trei zile, cu mici pauze tehnice de curăţenie, în cele două locaţii – la Sala Palatului, unde sunt 40 de cabinete de vaccinare, şi la Biblioteca Naţională, unde sunt zece cabinete. În total, 50 de fluxuri de vaccinare, operate de circa 1.200 de voluntari. Sunt voluntari, nu sunt plătiţi. (…) Evenimentul este sprijinit de Colegiul Medicilor din Bucureşti, de Ordinul Asistenţilor Medicali din Bucureşti, având ajutor de la Primăria Capitalei, prin ASSMB, şi ajutor din partea DSP”, declara, miercuri, într-o conferinţă de presă, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Viorel Jinga.

Potrivit rectorului, acţiunea va începe vineri, la ora 16,00, şi se va termina pe 10 mai, la ora 8,00, însă dacă vor mai fi la rând persoane care doresc să se vaccineze, vor fi şi acelea imunizate.

„Vom derula acest eveniment prin două paliere importante: prima – activitatea efectivă de vaccinare, dar, în acelaşi timp, vom face şi activitate de a creşte gradul de informare de către comunitatea medicală din universitatea noastră pentru a lămuri populaţia să se vaccineze, vaccinarea fiind soluţia optimă pentru a depăşi această situaţie epidemiologică în care ne aflăm”, susţinea Viorel Jinga.

Astfel, se va organiza un studio video, de la care se vor face transmisiuni live de la Sala Palatului, iar purtători de cuvânt vor fi medici cu experienţă din diferite domenii, care vor susţine latura informaţională a proiectului.

De asemenea, vor fi şi momente muzicale de pian şi vioară şi vor fi prezenţi sportivi, artişti, dar şi alte vedete.

Coordonatorul campaniei de imunizare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, va fi unul dintre medicii care vor administra vaccin împotriva SARS-CoV-2 la maratonul organizat în Bucureşti.

„Vaccinul distribuit va fi de la compania Pfizer. (…) Inclusiv eu voi fi prezent şi voi vaccina în ziua de vineri în centrul de la Sala Palatului”, anunţa Valeriu Gheorghiţă în cadrul unei conferinţe de presă.

Cu ocazia maratonului de vaccinare, circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368 va fi extinsă şi pe parcursul nopţii.

„Oricine vrea să se vaccineze cu vaccinul anti-COVID-19 o poate face fără niciun fel de programare începând de vineri, la ora 16,00, şi până luni, la ora 8,00. Împreună cu STB, am convenit să extindem şi noaptea circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368, pentru a facilita transportul bucureştenilor la centrele de vaccinare şi înapoi spre casă”, a scris edilul general pe Facebook.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram