/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

/VIDEO/ Chiar dacă teatrele din țară și-au reluat activitatea, problemele create de pandemie nu au dispărut

missing
11 mai 2021, ora 08:05

De câteva zile, teatrele din țară și-au reluat activitatea, însă problemele create de pandemie nu au dispărut. De exemplu, la Teatrul Mihai Eminescu, responsabilii recunosc că se confruntă în continuare cu dificultăți financiare, rețineri la achitarea salariile, plecări ale actorilor și atitudine nepăsătoare din partea statului. Totuși, după orice furtună vine lumina. De asta este convins directorul teatrului. Așa că după luni la rând de repaus, spectatorii sunt invitați la un spectacol unical pentru țara noastră, în care chiar ei sunt și actori. 

Pentru prima dată în ultimele luni, Teatrul Mihai Eminescu din Capitală își redeschide ușile pentru spectatori. Deși este o perioadă dificilă, iar consecințele pandemiei se resimt puternic și acum, responsabilii au decis să investească într-o piesă cu o abordare absolut nouă pentru țara noastră.

Este vorba despre un spectacol de tip experiment, un adevărat labirint psihologic, transmis în format audio. Spectacolul e prevăzut pentru 20 de persoane care formează 10 cupluri, şi care vor fi atât spectatori, cât şi actori. Iar spectacolul se numește Stricere, fiind un cuvânt inventat, compus din alte două cuvinte – stigăt și tăcere, după cum anume din strigăte și tăcere se creează o relație intimă de cuplu.

Astfel, spectatorii participă la scene în diverse locații, pe care le întâlnim și în viața de zi cu zi, precum ar fi sufrageria, dormitorul, o terasă sau chiar și camera de baie.

O altă scenă are loc într-un hambar de la țară.

Spectacolul este binevenit chiar și pe timp de pandemie, spun actorii care au participat la crearea lui, mai ales datorită faptului că sunt respectate toate restricțiile, iar la piesă participă puțini oameni. La fel, sunt protejați și actorii, care nu sunt prezenți pe scena clasică, ci doar în căștile spectatorilor, datorită vocilor înregistrate din timp.

Responsabilii recunosc că piesa Stricere este o investiție costisitoare pentru teatru, dar prin care speră să atragă public. Și asta pentru că, în ultimele luni, încasările au scăzut drastic, iar statul achită doar o parte din salariile actorilor. Restul, dar și toate celelalte cheltuieli, le suportă teatrul.

Unele probleme, precum reținerele salariilor, sunt actuale și acum, nea mai spus directorul teatrului.

Începând cu data de 2 mai, în țara noastră au fost reluate evenimentele culturale în masă, precum spectacolele și concertele. Totodată, s-a permis și activarea cinematografelor.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram