/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Lupte grele, pericol atomic și noi reguli de mobilizare! Oficial: 3 mari amenințări pentru Moldova

/VIDEO/ Modernizarea unui tronson de conducte termice de pe strada Calea Ieșilor pune în pericol viața a zeci de locatari din zonă

missing
11 mai 2021, ora 22:49

Modernizarea unui tronson de conducte termice, pe strada Calea Ieșilor din sectorul Buiucani al Capitalei, pune în pericol viața a zeci de locatari din zonă. Lucrările de reabilitare a rețelelor a creat revoltă și indignare își în rândul activiștilor civici, precum și a consilierilor municipali, din motiv că zona nu a fost suficient de bine securizată așa cum prevăd actele normative în astfel de cazuri. În același timp, reprezentanții de la Termoelectrica susțin că nu au fost comise abateri de la regulament și dau asigurări că, până pe 15 mai, lucrările vor fi încheiate.

Inițial, pe această adresă, urmau să fie reabilitați circa cinci metri de conductă termică, în termen de o zi. Asta după ce, pe 2 mai, au fost depistate defecțiuni la rețea. Ulterior, în urma unor verificări, a fost depistat un alt segment de conductă termică, aflat în stare avansată de coroziune, pe o lungime de peste 100 de metri. Din acest motiv, termenul de executare a lucrării a fost extins până pe 15 mai.

Problema este că procesul de reabilitare a demarat, fără a fi asigurată protecția trecătorilor. Pe această femeie am surprins-o în timp ce trecea pe lângă șantierul în lucru, ținând copilul de mână. Atitudinea față de această situația a ținut să și-o exprime și activistul civic, Rodion Gavriloi.

Acesta s-a arătat indignat de modul în care sunt executate lucrările. El a făcut referire la o decizie din anul 2019 a Consiliului Municipal Chișinău, în care, potrivit lui Gavriloi, au fost stipulate clar anumite reguli de securizare a zonelor pentru astfel de intervenții. În acest caz, spune el, au fost ignorate toate acele prevederi, iar executanții pun în pericol securitatea trecătorilor.

La fața locului a venit și consiliera municipală PAS, Angela MunteanuPojoga, care a confirmat că, în ultimul timp, nu se prea ține cont de deciziile luate în Consiliul Municipal Chișinău.

Faptul că au fost admise încălcări, în timpul lucrărilor de intervenției la rețelele termice, a fost confirmat și de pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brânzaniuc. În același timp, reprezentanții întreprinderii Termoelectrica susțin că zona de lucru este securizată, iar lucrările de modernizare a rețelelor termice sunt efectuate în regim de urgență.

Mai mult, într-un comunicat al instituției se menționează că reabilitarea rețelei termice are loc în regim de avarie, în baza unei autorizații eliberate de Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație și este efectuată de către echipa Termoelectrica. Rețeaua termică la care se lucrează acum datează din anul 1982 și este înlocuită cu conducte termice preizolate, eficiente din punct de vedere energetic.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram