/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ Cetățenii moldoveni aflați în Israel pot apela la linia verde pentru ajutor

17 mai 2021, ora 22:51

Bombardamentul între Israel şi Fâşia Gaza a continuat și noaptea trecută, când armata israeliană a lansat zeci de rachete asupra Fâșiei Gaza. Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Israel, din cauza conflictului, zborurile aeriene au fost sistate până în seara zilei de azi. Pentru a-i ține informați pe cetățenii țării noastre, care se află în Israel, a fost deschisă o linie verde. Deocamdată, nimeni nu a de suferit, iar reprezentanții Ambasadei au declarat pentru TV8 că sunt pregătiți să-i ajute pe moldovenii care se află în zonele de risc.

Potrivit Secretarului întâi al Ambasadei Republicii Moldova în Israel, Alexandr Roitman, din cauza bombardărilor cu rachete din Fâșia Gaza asupra teritoriului israelian, inclusiv asupra aeroporturilor din Israel, autoritățile israeliene au interzis toate zborurile către și din Israel până în această seară, inclusiv.

Totodată, a fost deschisă o linie verde, care este activă mereu pentru cetățeni aflați în zona de conflict. Cetățenii pot apela la următorul număr de contact 037770544.

Reprezentanții Ambasadei au îndeamnă oamenii să urmărească atent toate mesajele oficiale ale autorităților de acolo.

Noaptea trecută, armata israeliană a lansat zeci de rachete asupra Fâșiei Gaza. Un comunicat precizează că forțele aeriene au lovit ținte teroriste, după ce două localități israeliene au fost lovite de rachete venite dinspre Gaza. Gilad Erdan, ambasadorul israelian la ONU, declară că Hamas atacă civilii, iar Israelul ţinteşte teroriștii.

De cealaltă parte, Riyad al-Malki, ministrul de Externe palestinian, declară că Israelul este o putere ocupantă, colonială.

Totodată, premierul Benjamin Netanyahu a declarat, ieri, faptul că ofensiva împotriva grupării Hamas va continua. De la începutul ostilităților, pe 10 mai, au fost uciși 197 de palestinieni, dintre care cel puţin 58 de copii, iar peste 1.200 de oameni au fost răniți. Din partea Israelului au murit 10 oameni, inclusiv un copil, în timp ce aproape 300 de persoane sunt rănite.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram