/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Un sondaj realizat în Franța arată că Emmanuel Macron şi Marine Le Pen ar putea fi finalişti în prezidenţialele din 2022

20 mai 2021, ora 08:53

Actualul şef al statului francez Emmanuel Macron şi lidera extremei drepte Marine Le Pen sunt cei doi potenţiali finalişti pentru alegerile prezidenţiale din 2022, indică un sondaj de opinie realizat de Harris Interactive şi publicat miercuri de revista Challenges, potrivit AFP, scrie agerpres.ro.

În turul doi, preşedintele francez în exerciţiu ar obţine 53% din voturi, în timp ce lidera partidului Adunarea Naţională 47% din voturi. În alegerile prezidenţiale din 2017, Macron a înregistrat un scor de 66,1% din sufragii, iar Marine Le Pen 33,9%.

Sondajul mai arată că 61% dintre francezi consideră că Marine Le Pen nu dă dovadă de credibilitate atunci când vorbeşte despre chestiunile economice, în tip ce în cazul lui Emmanuel Macron proporţia este de 53%.

O proporţie de 57% dintre francezi sunt de părere că există ”prea mulţi imigranţi în Franţa”, apreciere care urcă la 94% în rândul simpatizanţilor Adunării Naţionale şi la 84% în cel al susţinătorilor partidului de opoziţie Republicanii.

Ancheta sociologică a Harris Interactive a fost realizată online în perioada 14-17 mai, pe un eşantion reprezentativ de 1.236 de persoane cu vârste peste 18 ani; marja de eroare este cuprinsă între 1,4 şi 3 puncte procentuale.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram