/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Taberele de vară cu sejur de zi din Capitală își deschid ușile. Costul unui bilet

missing
01 iunie 2021, ora 12:11

Odată cu începerea vacanței de vară își deschid ușile și taberele de vară. Potrivit informațiilor, în acest an, odihna copiilor din Capitală va fi organizată doar în baza taberelor cu sejur de zi și la capacitatea de 50% din necesar, având în vedere situația pandemică prin infecția COVID-19. Astfel, în baza instituțiilor de învățământ primar secundar ciclul I, II, vor fi deschise 13 tabere cu sejur de zi, pentru 1140 de elevi.

Taberele vor activa de luni până vineri, 08:00-17:00, în două schimburi: 07-25 iunie 2021, pentru schimbul I și 28 iunie -16 iulie – schimbul II.

Pentru taberele de zi din cadrul Liceului cu profil tehnologic pentru copii cu vedere slabă și Complexul-pilot de Pedagogie Curativă „Orfeu”, costul biletului, 2540 lei, va fi achitat integral din bugetul municipal.

Copii de la Gimnaziul-internat nr. 3, cu statut de „copil rămas fără ocrotire părintească” sau de „copil temporar rămas fără ocrotire părintească”, care se află la evidența Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului” vor fi asanați în tabăra „Poienița veselă” (159 de minori), cu scutire integrală de plată.

De asemenea, în incinta a opt școli cu profil sportiv se prevede organizarea, în perioada 01-30 iunie, a taberelor pentru elevii din aceste instituții, iar în cadrul centrelor de creație (instituții extrașcolare), vor fi deschise tabere vocaționale. Totodată, în baza școlilor de artă din subordinea Direcției cultură, vor fi create 3 tabere de profilul respectiv.

Totodată, în cadrul a 27 de centre comunitare pentru copii și tineri vor fi organizate tabere tematice, iar în baza filialelor Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, se prevede organizarea sejururilor cu tematica „Provocările verii”, dedicate cunoașterii și promovării istoriei și culturii municipiului Chișinău.

La Centrul municipal de tineret se prevede organizarea taberelor de vară pentru elevii din Consiliul municipal al elevilor, precum și pentru voluntarii Centrului municipal.

Reprezentanții Primăriei Chișinău au precizat că sursele bugetare prevăzute în acest scop constituie aproximativ 2,2 milioane de lei. Costul biletului în taberele enunțate va fi de 2200 de lei, pentru 15 zile, iar plata părinților va constitui 440 lei sau 20% din sumă. 20% din biletele de odihnă rezervate în taberele cu sejur de zi se eliberează gratuit.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram