/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa, prognoză sumbră și acord NATO privind sistemele antiaeriene pentru Ucraina

Un președinte socialist de raion și-a luat în timp record un apartament de serviciu, pe care l-a reparat în nicio săptămână

missing
04 iunie 2021, ora 13:20

Președintele raionului Râșcani, socialistul Vasile Secrieru a reușit să își ia un apartament de serviciu în decursul a două luni, un timp record. Reparația, mai scumpă decât însuși prețul locuinței a durat mai puțin de o săptămână, totul fiind făcut în lipsa unei licitații publice, potrivit unei investigații Rise.md. Deși nu erau planificați bani pentru confortul alesului local, s-au găsit totuși peste jumătate de milion de lei, iar cea mai mare parte dintre ei au fost luați din bugetul preconizat pentru reparația unei încăperi administrative. 

Apartamentul de serviciu al președintelui de raion se află într-un bloc cu cinci etaje din centrul orașului Rîșcani. Are două odăi și ocupă 43,5 metri pătrați. De acasă și până la serviciu, lui Vasile Secrieru îi ia doar câteva minute de mers pe jos.

Președintele ar fi adresat o cerere către Consiliul Raional Râșcani prin care solicita să i se ofere locuință de serviciu, în data de 10 noiembrie 2020, atunci când era la cârma raionului de un an de zile. Până atunci, Secrieru ar fi locuit în apartamentul unui membru al Partidului Socialiștilor.

La o exact o lună de la cererea lui Secrieru, consiliul raional se întrunește în ședință și decide distribuirea a 498 de mii de lei, „ținând cont de solicitările adresate”.

Astfel, 60 de mii de lei sunt redirecționați către parcul din satul Mihăileni, 73 de mii – spitalului raional și 100 de mii – pentru iluminatul stradal din satul Hiliuți. Însă cei mai mulți bani – 265 de mii de lei, adică peste jumătate din suma pusă în discuție, sunt alocați primului subiect de pe ordinea de zi – procurarea unui spațiu locativ.

În nicio săptămână, fără a organiza vreo licitație publică, contractul de cumpărare a unui apartament de 43,5 metri pătrați este semnat de însuși președintele raionului Rîșcani, cel căruia îi și era destinată locuința. A doua zi după procurarea apartamentului, la fel, fără organizarea unei licitații publice, Secrieru contractează o firmă care să-l repare. Valoarea contractului – aproape 268 de mii de lei, mai mult cu trei mii de lei decât prețul apartamentului. Firma cu care Vasile Secrieru a încheiat contractul de reparație se numește Cred-Plast SRL și-și are sediul juridic în orașul Fălești, localitatea lui de baștină a președintelui raionului. Locuința ar fi fost modificată până la cel mai mic detaliu. La o lună după finisarea reparației, CR Rîșcani se întrunește în ședință și decide să ofere locuința de serviciu nimeni altuia decât președintelui raionului Rîșcani, Vasile Secrieru.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram