/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

„Deciziile emise sunt pasibile pentru contestare”. Reacția Procuraturii Generale, după anunțul ANI

missing
08 iunie 2021, ora 13:48

După ce reprezentanții Autorității Naționale de Integritate au anunțat că procurorii au refuzat să pornească cauze penale în 21 de cazuri, Procuratura Generală a venit cu o reacție, spunând că actele ANI sunt examinate conform procedurilor legale. 

„Toate actele ANI au fost și sunt examinate de procurori conform procedurilor legale, iar dezacordul față de deciziile emise de procurori sunt pasibile a fi contestate în modul stabilit de lege. Despre principalele carențe și abateri la întocmirea actelor procedurale de către inspectorii de integritate, Procuratura Generală va informa suplimentar, după generalizarea și analiza practicii de urmărire penală la subiect”, au menționat reprezentanții instituției.

În context, Procuratura susține că „este deschisă pentru cooperare cu toate instituțiile statului, societatea civilă și mass-media în măsura în care îi permit competențele în interesul anchetelor independente, fără manipulări, populisme și derogări de la lege”.

Ieri, ANI a anunțat că procurorii au refuzat să inițieze proceduri penale în 21 de cazuri privind falsul în declarații și îmbogățire ilicită, semnalate de ANI.

„În cadrul controalelor efectuate pe numele acestor subiecți, ANI a sesizat Organele Procuraturii despre bănuielile rezonabile cu privire la aspectul îmbogățirii ilicite și falsului în declarații. Astfel, procurorii nu au dat curs la opt dosare pe subiectul falsului în declarații, care au fost admise de către cinci procurori, verificați de ANI. Iar, în alte patru dosare remise spre examinare procurorilor vizează aspectele privind îmbogățirea ilicită în care figurează un fost deputat din Parlamentul Republicii Moldova, un funcționar public cu statut special, un primar și un funcționar public”, se arata într-un comunicat al ANI.

Astfel, ANI afirma că intenționează să invite Procuratura Generală într-o ședință tehnică de lucru în scopul identificării unor soluții viabile și legale pentru problemele semnalate.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram