/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Psihologii spun că depresia este principala cauză a suicidului și vin cu mai multe recomandări

10 iunie 2021, ora 22:41

De la începutul acestui an, 159 de moldoveni și-au pus capăt zilelor, dintre care aproape 85% sunt bărbați. Potrivit poliției, femeile sunt în topul tentativelor de suicid, în timp ce numărul bărbaților care își pierd viața în urma suicidului este dominant. Psihologii susțin că depresia și problemele individuale sunt principalele motive care duc la suicid. Iată de ce le recomandă membrilor familiei, prietenilor sau colegilor să fie alături de apropiații lor când observă schimbări bruște de comportament sau îi aud plângându-se că nu mai vor să trăiască.

Familia și prietenii apropiați sunt primii care trebuie să ofere sprijinul necesar atunci când o persoană suferă de depresie ori are probleme de ordin mintal, susține psihologul.

SERGIU TOMA, psiholog: „Enorm de important este ca familia să transmită, în perioade complicate, mesaje de speranță, de disponibilitate. Lucrurile se vor aranja, noi suntem alături, te iubim”.

Psihologul a mai adăugat că nu tot timpul cei care suferă ori se confruntă cu anumite probleme își arată suferința pe față. Sunt cazuri când, dimpotrivă, încearcă să ascundă aceste lucruri și să se preface fericiți pentru a nu fi observați că duc lupte grele pe interior.

SERGIU TOMA, psiholog: „De cele mai multe ori oamenii dau anumite semnale. Ca să le poți vedea, trebuie sa-l cunoști pe om. Să fii atent.”

Potrivit poliției, femeile domină topul tentativelor de suicid, pe când, în cazul bărbaților, numărul de cazuri letale este mult mai mare. Doar de la începutul anului, 159 de moldoveni și-au pus capăt zilelor, dintre care aproape 85% sunt bărbați.

O linie verde de prevenire a suicidului, gestionată de stat, așa cum există în statele dezvoltate, în țara noastră nu este. Însă ar fi de mare folos cetățenilor, susține Mazepa, care este convins că numărul cazurilor de suicide ar putea descrește.

O altă soluție pentru persoanele care se confruntă cu probleme mintale sunt centrele comunitare de sănătate mintale, 40 la număr, ce funcționează în fiecare raion, la inițiativa statului, dar cu suportul unui proiect moldo-elvețian. Însă, o mare parte din cei care vin acolo, în mod special, bărbații, se prezintă doar pentru anumite certificate.

Și asta chiar dacă cei mai mulți dintre cei care își iau viața sunt persoanele de gen masculin.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram