Încă o parcare publică a fost eliberată în centrul Capitalei pentru toți locuitorii. Este vorba despre spaţiul din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 3, intersecţie cu strada Ismail, care anterior era abuziv exploatat de un agent economic, a declarat primarul Capitalei, Ion Ceban. 

„Recent, peste drum a fost demontat şi gardul care împrejmuia o altă parcare ilegală în str. Ismail 27, care la fel terenul a fost întors municipalității. Astfel, în zona respectivă, care este una foarte aglomerată, în cele două parcări este posibilă staționarea a circa 150 de mașini. Ne propunem amenajarea lor, deocamdată au fost aduse în ordine și evacuate gardurile vechi de pe aceste terenuri”, a anunțat acesta pe pagina sa de Facebook.

Ceban a menționat că Primăria încearcă să identifice şi alte locaţii atât în centrul oraşului, dar şi în sectoare unde vor mai fi amenajate locuri de parcare pentru automobile.

Recent a fost dat start lucrărilor de amenajare a unei parcări automate cu 4 nivele în centrul Capitalei. Este vorba despre un proiect implementat în preajma blocului Universității Tehnice a Moldovei, din str. 31 August.

Conform lui Ceban, alte două parcări sunt amenajate în preajma parcului La Izvor cu o capacitate de circa 400 de locuri, una lângă parcul Dendrariu, lângă parcul Alunelul și parcul Sarmizegetusa.

La fel, pe lângă obiectivele noi reabilitate, scuaruri, ogrăzi, parcuri, trotuare, este prevăzută amenajarea locurilor de parcare.

Foto: Ion Ceban

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!