/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Mai mulți angajați ai sistemului medical din Bălți și Fălești, suspectați de trafic de influență. Perfectau acte medicale ilegal

missing
15 iunie 2021, ora 13:10

Doi bărbați din sistemul medical din Bălți și Fălești sunt suspectați pentru perfectarea ilegală a actelor medicale. Aceștia sunt acuzați de trafic de influență, împreună cu alți angajați din domeniu. Din decembrie 2020 până în prezent ei ar fi influențat activitatea membrilor Comisiei Medicale a conducătorilor de autovehicule din cadrul IMSP „Spitalul Raional Fălești”.

Bănuiții ar fi favorizat eliberarea unor formulare medicale printre care, adeverințe medicale pentru obținerea permisului de conducere (formularul nr.083/e), avize consultative narcologice pentru dreptul de a fi admis la cursuri de șoferi, autorizații de achiziționare a armelor și munițiilor aferente (formularul nr.092-1/e), certificate de la medicii psihiatri și altele. Pentru serviciile prestate suspecții primeau diverse sume de bani care variau de la 600 la 1500 de lei.

La 11 iunie au fost efectuate percheziții la domiciliile, în automobilele și în birourile de serviciu ale suspecților. În rezultatul perchezițiilor au fost ridicate acte care vor servi drept probe pe cauza penală.

Cazul a ajuns în vizorul poliției și procuraturii din Bălți, la 15 aprilie curent, iar persoanele bănuite sunt cercetate în libertate. Conform legii penale, persoana vinovată de trafic de influență riscă amendă de până la 200 000 de lei sau pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani.

Cazul este cercetat de poliție pentru a stabili toate circumstanțele.

Poliția

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram