/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Un nou lot de ajutor umanitar din partea Germaniei și OMS a ajuns la Chișinău

15 iunie 2021, ora 16:21

Lotul de ajutor umanitar oferit de Germania și OMS (Organizația Mondială a Sănătății), a ajuns astăzi la Chișinău. 100.000 ochelari de protecție, 300.000 halate și 100.000 măști medicale chirurgicale au fost livrate suplimentar Republicii Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Republicii Federale Germania și Organizația Mondială a Sănătății.

Echipamentele personale de protecție vor completa stocurile tuturor instituțiilor medicale din țară,  inclusiv din regiunea transnistreană. Ochelarii de protecție, halatele și mănușile medicale sunt esențiale pentru protejarea personalului medical de infectarea cu COVID-19 în procesul de diagnosticare și tratare a persoanelor testate pozitiv cu noul tip de coronavirus.

Prezent la evenimentul de recepționare a donației, Denis Cernelea, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a menționat: „Germania ne demonstrează încă o dată că solidaritatea și unitatea sunt valorile care stau la baza prieteniei și colaborării între țări. Echipamentele recepționate astăzi vor fi livrate tuturor instituțiilor din țară pentru a asigura protecția lucrătorilor medicali. Mulțumim OMS și Ambasadei Germaniei și întregului sistem medical pentru eforturile enorme pe care le depun pentru salvarea de vieți, dar și vaccinarea populației”.

Totodată, secretarul de stat a îndemnat populația să se vaccineze, pentru a putea reveni la o viață normală, fără restricții.

La rândul său, Excelența Sa, Angela Ganninger, Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova a declarat: „Mă adresez autorităților de la Chișinău, cu rugămintea de a distribui echitabil aceste ajutoare umanitare, în special acolo unde este mare nevoie de ele. Apreciez efortul dumneavoastră de-a opri răspândirea necontrolată a virusului și de-a proteja cetățenii Republicii Moldova. E important ca și în continuare să rămânem vigilenți, pericolul de infectare cu COVID-19 încă nu a trecut. Pe această cale, vreau să mulțumesc mult colegilor de la Organizația Mondială a Sănătății pentru angajament și buna colaborare pe care o avem aici, în Republica Moldova”.

Dr. Igor Pokanevych, reprezentantul OMS în Republica Moldova a subliniat: „Donația de astăzi a fost posibilă datorită sprijinului generos al Guvernului Federal al Republicii Germania și OMS. Organizația Mondială a Sănătății și Germania lucrează cot la cot pentru a consolida securitatea în domeniul sănătății la nivel global, acoperirea universală cu servicii medicale, contribuind la consolidarea sistemelor de sănătate care salvează vieți și protejează persoanele vulnerabile. Ne bucură mult că numărul cazurilor de COVID-19 a început să scadă la nivel global, inclusiv și în Republica Moldova, dar nu trebuie să uităm că noul tip de coronavirus încă nu a dispărut. Este important să respectăm în continuare regulile epidemiologice și să ne vaccinăm”.

În prezent, la nivel mondial sunt înregistrate peste 177 milioane de cazuri de COVID-19. La 15 iunie 2021, în Republica Moldova se înregistrează 255.830 cazuri de COVID-19 și 538.879 doze de vaccin împotriva COVID-19 administrate.

Foto: https://msmps.gov.md/

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram