/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Dosarul privind filajul unei judecătoare de la Curtea de Apel: Cele cinci persoane reținute, plasate în arest preventiv

missing
18 iunie 2021, ora 21:13

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că cele cinci persoane care au fost reținute în dosarul privind filajul unei judecătoare de la Curtea de Apel Chișinău, au fost plasate în arest preventiv. Potrivit PCCOCS, patru dintre persoanele respective vor stat în arest pentru 30 de zile, iar una pentru 20 de zile. 

De asemenea, Procuratura infirmă informațiile vehiculate în spațiul public ce țin de dosarul penal privind inviolabilitatea vieții personale a unui judecător, cu privire la care joi au avut loc descinderi – informații ce ar inocula faptul că unii suspecți ar fi fost eliberați sau că ar fi avut loc „adunări neformale” ale instituțiilor vizate.

„Caracterul speculativ al informațiilor publicate este contrazis de acțiunile procesual-penale care au rezultat în aplicarea măsurilor preventive de către magistrați față de învinuiți, la solicitarea procurorilor: patru persoane au fost plasate în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile, iar o persoană – pentru 20 de zile”, potrivit PCCOCS.
„Procuratura dezminte și afirmațiile cu privire la careva determinări la care ar fi fost supusă din partea Serviciului de Informații și Securitate, potrivit materialului publicat, în investigarea acestei cauze. Mai mult, nu au existat „adunări neformale” ale instituțiilor vizate cu privire la acest dosar, ci doar activități procesual-penale efectuate de către procurori și asigurate din punct de vedere operativ de către angajații SIS”, adaugă reprezentanții Procuraturii.

În 2006 Angela Bostan a fost numită pentru un termen de cinci ani la Judecătoria Cahul, iar un an mai târziu a fost transferată la judecătoria Hîncești. În 2011 a fost numită în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă.

În 2013 a fost numită, pe un termen de patru ani, în funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Hîncești, iar doi ani mai târziu a fost numită în funcția de judecător la Curtea de Apel Chișinău. Presa a scris că Angela Bostan ar examina dosarele „Moldasig” și „Asito”, în care este vizat și omul de afaceri Veaceslav Platon.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram