Premierul suedez Stefan Lofven a pierdut încrederea Parlamentului în Guvernul său, o premieră în istoria politică a Suediei, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Moţiunea a fost introdusă după ce Partidul Stângii şi-a retras recent sprijinul pentru fragilul guvern minoritar al lui Lofven din cauza unui conflict cu privire la reformele propuse pentru piaţa suedeză a chiriilor, scrie agerpres.ro.

În contextul în care coaliţia lui Lofven este în plină criză, săptămâna trecută, Democraţii Suedezi, de dreapta, au folosit ocazia pentru a cere un vot de neîncredere în Riksdag, parlamentul suedez care are 349 de locuri.

Alte partide de opoziţie s-au aliniat rapid împotriva lui Lofven, care a condus ţara scandinavă timp de şapte ani. Negocierile sale de ultimă oră desfăşurate în weekend pentru a găsi un compromis cu stânga au eşuat.

Moţiunea de cenzură împotriva şefului guvernului a fost susţinută de o majoritate absolută de 181 de deputaţi din 349 de locuri, faţă de 109 voturi împotriva moţiunii şi 51 de abţineri, potrivit rezultatului votului.

După unsprezece voturi de neîncredere nereuşite în istoria politică suedeză, Stefan Lofven, care se distinsese până acum prin capacitatea de a supravieţui crizelor politice de la venirea la putere în 2014, devine primul şef de guvern al ţării care este răsturnat în acest fel.

Lofven are acum două opţiuni: fie îşi dă demisia împreună cu guvernul, fie convoacă noi alegeri în termen de o săptămână. El a convocat o conferinţă de presă la ora 9:30 GMT.

Următoarele alegeri generale sunt programate în septembrie 2022. O subtilitate a Constituţiei suedeze este că, dacă vor avea loc alegeri anticipate, acestea se vor adăuga la alegerile programate pentru septembrie 2022, ceea ce ar duce la două alegeri generale în puţin peste un an, scrie AFP.

În cazul unei demisii, premierul demisionar ar urma să-l lase pe preşedintele parlamentului să deschidă negocieri cu un partid pentru a găsi un nou şef de guvern… care ar putea fi totuşi tot Stefan Lofven, pe baza unui nou acord politic, subliniază analiştii.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!