externe

Nava Ever Given va fi eliberată la trei luni după ce a blocat Canalul Suez. Despăgubirile cerute de Egipt

23 iunie 2021, ora 16:08
Distribuie:

Proprietarii Ever Given au ajuns la un acord de principiu cu Autoritatea Canalului Suez (ACS) pentru eliberarea vasului de transport marfă, au transmis asigurătorii navei.

Masivă navă a provocat o criză în transportul maritim de marfă la sfârșitul lunii martie, când s-a blocat în Canalul Suez, blocând această rută crucială timp de șase zile, conform Business Insider.

Chiar după ce a fost deblocată, nu a primit permisiunea de a părăsi Canalul Suez. În primă instanță, a fost reținută pentru inspecție, iar apoi pe 13 aprilie Egiptul a confiscat vasul, cerând compensații.

Nava a fost ținută în Marele Lac Amar, o porțiune de apă din canal unde a așteptat cu majoritatea echipajului la bord în timp ce părțile negociau.

Asigurătorii navei, UK Club, a emis, miercuri, un comunicat care spune că proprietarii vasului – compania japoneză Shoei Kisen Kaisha Ltd – și ACS lucrează la “finalizarea unui acord semnat cât de curând posibil”, ceea ce va duce la eliberarea vasului, informează Digi24.

Egiptul a solicitat compensații începând de la suma de aproape 1 miliard de dolari, însă au redus în timp sumele cerute.

Cea mai recentă solicitare este de 550 de milioane de dolari, cu condiția ca 200 de milioane de dolari din această sumă să fie plătită în avans, a relatat ziarul egiptean Ahram Online.

Însă nu este clar ce conține în detaliu prezentul acord de principiu.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram