Război în Ucraina, ziua 171: Apelul autorităților din Energodar. Slovacia livrează Ucrainei patru obuziere Zuzana

social

Moldovenii vor putea intra în Rusia din septembrie. Testul la COVID-19, obligatoriu

07 iulie 2021, ora 12:03
Distribuie:

Cetățenii Republicii Moldova, din 1 septembrie, vor putea intra în Federația Rusă la prezentarea unui test PCR negativ la COVID-19, făcut nu mai devreme decât cu trei zile calendaristice înainte de intrarea în țară. Rezultatul testului va trebui introdus în aplicația „Călătoresc fără COVID-19”, se arată într-un document semnat de medicul sanitar șef de stat al Federației Ruse. Sub incidența respectivei prevederi intră și cetățenii Azerbaidjanului, Uzbekistanului și Turkmenistanului, scrie IPN.

Ajunși pe teritoriul Federației Ruse, călătorii vor mai face un test PCR la COVID-19, iar până rezultatele acestuia vor fi gata, să stea în carantină la locul de trai sau locul de destinație.

Persoanele care s-au vaccinat anti-COVID-19 în ultimele 12 luni sau care au fost bolnave și s-au tratat de COVID-19 în ultimele șase luni nu vor fi obligate să dea testul la PCR odată ajunși pe teritoriul Rusiei.

Rezultatele testelor la COVID-19 prin metoda PCR, datele despre vaccin sau despre trecerea prin COVID-19 în ultimele șase luni se vor plasa obligatoriu pe Portalul unic al serviciilor guvernamentale

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram