/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Jeff Bezos decolează spre spaţiu, cu cel mai vârstnic, dar şi cu cel mai tânăr astronaut

missing
20 iulie 2021, ora 13:24

La mai puţin de două săptămâni după ce miliardarul britanic Richard Branson a efectuat o călătorie în spaţiu, fondatorul Amazon şi cel mai bogat om din lume, americanul Jeff Bezos, va părăsi pentru scurt timp Pământul, marţi, relatează DPA și Agerpres.

Bezos, în vârstă de 57 de ani, va fi însoţit de fratele său, Mark, cu şase ani mai mic, de cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, fostă femeie pilot, dar şi de cel care va deveni astfel cel mai tânăr astronaut din istorie, Oliver Daemen, de 18 ani, care a primit în dar această călătorie.

Tatăl lui Daemen, preşedintele unui fond de investiţii privat Joes Daemen, a participat la licitaţia din iunie pentru cel de-al patrulea loc la bordul navetei spaţiale ”New Sheperd” a Blue Origin, acesta fiind însă adjudecat altei persoane. Câştigătorul anonim, care a cumpărat locul contra sumei de 28 de milioane de dolari, a fost nevoit să renunţe din cauza unei ”dificultăţi” care l-a forţat să-şi amâne zborul. Nu s-a dezvăluit cât a plătit Joes Daemen pentru locul pe care l-a oferit fiului său.

În anii ’60, Wally Funk a făcut parte dintr-un grup de femei aviator devenit cunoscut drept ”Mercury 13”. Ele au urmat un program de pregătire pentru a deveni astronauţi, chiar dacă nu făceau parte oficial dintr-un program al agenţiei spaţiale americane NASA. Niciuna dintre aceste femei nu a ajuns în spaţiu, însă Funk doreşte să schimbe acest lucru marţi. Cea mai vârstnică persoană care a ajuns în spaţiu a fost John Glenn, care avea 77 de ani când a călătorit la bordul navetei spaţiale ”Discovery”, în 1998.

Lansarea este programată marţi, la ora 13:00 GMT de la Van Horn, Texas şi va avea loc în cazul în care condiţiile meteorologice vor permite şi nu va interveni nicio problemă tehnică.

După decolare, naveta spaţială ”New Shepard” urmează să accelereze până la peste 3.700 de kilometri la oră în două minute. După trei minute, timp în care va interveni imponderabilitatea, capsula, separată între timp, va atinge cel mai înalt punct, o altitudine de peste 100 de kilometri deasupra Pământului. Ulterior, va reintra în atmosfera terestră şi va ateriza vertical în deşertul Texas, încetinită de paraşute de mari dimensiuni.

Călătoria va dura în total aproximativ zece minute.

Data lansării este simbolică, evenimentul având loc la exact 52 de ani de la prima aselenizare, moment care a inspirat numele navei spaţiale, după primul american care a zburat în spaţiu, astronautul Alan Shepard.

Bezos, care a fondat compania spaţială Blue Origin cu aproximativ două decenii în urmă, a fost intens criticat pentru ambiţiile sale în domeniul turismului spaţial de către cei care susţin că demersul său reprezintă o risipă egoistă de bani, care nu respectă clima şi, în mare parte, este lipsit de interes pentru cercetarea ştiinţifică.

Zborul lui Bezos vine la scurt timp după ce Richard Branson a devenit, la 11 iulie, primul miliardar care a părăsit Pământul pe o navă spaţială pe care a finanţat-o. Branson a fondat Virgin Galactic, care concurează cu Blue Origin pe piaţa nouă a turismului spaţial.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram