După ce dosraul lui Ilan Șor a fost strămutat de la Curtea de Apel Cahul, la Curtea de Apel Chișinău a fost stabilită și data primei ședințe în noua instanță. Aceasta va avea loc pe 13 septembrie, la ora 14:00. 

Ion Bulhac a fost numit judecător raportor în acest caz. Completul de judecată include și judecătorii Stelian Teleucă și Oxana Robu. Cazul a fost repartizat în mod aleatoriu prin „Programul integrat de gestionare a cazurilor” (PIGD).

Amintim că pe 20 august, magistrații Curții Supreme de Justiției au admis cerea avocaților lui Ilan Șor și au dispus strămutarea judecării cauzei penale.

În prezent, Ilan Șor este anunțat în căutare internațională, după ce a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, când democrații au pierdut guvernarea.

Dosarul lui Ilan Șor s-a aflat pe rol la Curtea de Apel Cahul din septembrie 2018, iar de atunci au fost amânate zeci de ședințe de judecată. În 2017, ex-primarul de Orhei, a fost condamnat la 7 ani și șase luni de închisoare în penitenciar de tip semi-închis, fiind învinuit că ar fi obținut bani de la Banca de Economii, pe care le-ar fi spălat ulterior, prin firme off-shor.

De atunci, acesta a făcut nenumărate declarații și s-a dat cu părerea în legătură cu probleme de ordin social și politic, însă toate acestea – în format virtual. În luna martie, dosarul lui Ilan Șor i-a fost repartizat lui Tudor Berdilă, tot el și raportor în completul de judecători care examinează cauza penală, după ce a fost aprobată demisia judecătoarei Nina Veleva.

 

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!