Vadim Vieru, avocatul care o reprezintă pe Galina Tufekci, soția profesorului turc Feridum Tufecki, spune că femeia încă nu a fost admisă drept parte vătămată în dosarul în care se examinează cererea depusă de Tufecki la Curtea de Apel Chișinău în dosarul penal, în care fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Vasile Botnari este învinuit și a fost condamnat.
Vadim Vieru a precizat că cerea de apel a fost depusă, dar aspectul ce ține de admiterea lor încă urmează a fi examinată. Întrucât dosarul este secretizat, instanța le-a oferit termen ca ei să obțină autorizarea. Până în prezent, toate ședințele au fost amânate la solicitarea avocatului.
„Următoarea ședință este stabilită pentru data de 30. Până ce noi nu avem acces la secret de stat și din informații pe care le-am obținut pe surse, există o tactică. Eu să fiu admis în dosar și să mi se ofere acces la secret de stat, iar doamna Tufecki nu, și examinarea acestui dosar nu va fi posibilă. Ofițerii SIS au comunicat că doamnei Tufecki nu i se va permite accesul la secretul de stat”, a declarat avocatul în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Menționăm că în dosarul dat, profesorii turci nu au fost recunoscuți părți vătămate sau civile. Avocatul a spus că chiar dacă procurorul cunoștea despre existența rudelor profesorilor turci, nu au fost depuse eforturi ca profesorii turci să fie atrași în acest proces ca părți vătămate. Vadim Vieru a zis că la prima ședință, la Curtea de Apel, unul dintre procurori a declarat că Galina Tufekci nici nu trebuie să participe în acest proces.
Galina Tufekci a atacat pe 11 septembrie 2020 decizia instanței prin care a fost condamnat fostul șef SIS Vasile Botnari. Femeia spunea atunci că nici nu a știut de existența unui proces penal și că nici ea.
Astăzi se împlinesc trei ani de la expulzarea ilegală din Republica Moldova a celor șapte cetățeni turci, angajați la liceul „Orizont” din Chișinău. Toți cei șapte au primit în Turcia sentințe cu închisoarea, iar unul a fost eliberat anul trecut. La Chișinău, singurul recunoscut vinovat în acest caz, în august anul trecut, a fost fostul șef al SIS, Vasile Botnari, care s-a ales doar cu o amendă de 88 de mii de lei și a fost privat și de dreptul de a ocupa o funcție publică în următorii cinci ani.
Despre sentința aplicată lui Vasile Botnari, considerată mult prea blândă de mai multe voci, s-a aflat după aproximativ o lună. Înainte ca decizia instanței să ajungă în presă, procurorul general, Alexandru Stoianoglo a declarat la „Politica” Nataliei Morari că Vasile Botnari a fost condamnat la închisoare cu suspendare și ar fi achitat deja 125 de mii de euro pierduți de R. Moldova la CEDO.
„El a achitat benevol 125 de mii de euro, pierduți de Republica Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), drept prejudiciu și a achitat 380 de mii de lei pentru avionul care a fost arendat pentru transportarea profesorilor turci”, a mai spus procurorul. Alexandr Stoianoglo spunea atunci că Botnari ar fi fost influențat de către fostul lider al democraților Vlad Plahotniuc.