/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Câți bani din miliardul alocat pentru drumuri au fost cheltuiți? Prim-ministra a cerut maximă eficiență

missing
10 septembrie 2021, ora 11:16

Companiile angajate de stat pentru întreținerea, reparația drumurilor și construcțiilor inginerești ar putea fi penalizate în cazul în care nu își îndeplinesc obligațiunile sau nu le onorează în termenii prevăzuți de contract. Despre aceasta a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița, în cadrul ședinței Consiliului Fondului Rutier. 

Anunțul a fost făcut după audierea raportul privind implementarea Programului de repartizare a mijloacelor Fondului rutier pentru șapte luni ale anului curent.

Potrivit directorului interimar al Întreprinderii de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor”, Sergiu Bejan, în anul 2021, pentru întreținerea și reparația drumurilor publice naționale şi construcțiilor inginerești au fost alocate peste un miliard și jumătate de lei.

Însă, până pe 1 august, au fost valorificate doar puțin peste 500 de milioane de lei, ceea ce constituie în jur de 32 % din suma alocată. În aceste condiții, premierul a cerut responsabililor să asigure maximă eficiență, pornind de la implementarea standardelor europene în domeniu.

Tot în cadrul ședinței Consiliului Fondului Rutier s-a decis majorarea sumei alocațiilor pentru întreținerea drumurilor pe timp de iarnă cu 50 403 mii lei.

Menționăm că circa 40 de tronsoane de drumuri naționale au învelișul deteriorat de peste 65 %, pe drumurile locale lipsesc peste 2 800 de indicatoare rutiere. Zece poduri, amplasate pe drumuri naționale, 14 – pe drumuri locale, nu corespund cerințelor normelor de securitate.

În 95 % din adiacentul instituțiilor preșcolare și școlare lipsesc marcajele și indicatoarele rutiere pentru copii.

Rețeaua de drumuri publice naționale care se află în gestiunea Î.S. ,,Administrația de Stat a Drumurilor” constituie 5 902 km. Executarea lucrărilor de întreținere a drumurilor publice naționale se efectuează de către 11 întreprinderi specializate S.A. ,,Drumuri”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram