/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/FOTO VIDEO/ Imagini șocante! Atacatorul care a ucis opt oameni la o universitate din Rusia, filmat de studenți cum intră în instituție

20 septembrie 2021, ora 15:26

Imagini șocante! Atacatorul care a ucis opt oameni la o universitate din Rusia, orașul Perm, a fost filmat cum se pregătește să intre în instituție. Potrivit Digi24, atacatorul a tras circa 30 de focuri dintr-o armă de vânătoare Huglu, cu calibrul 12 mm. Suspectul ar fi un student în vârstă de 18 ani, Timur Bekmansurov. Guvernatorul regiunii, Dmitri Mahonin, a anunțat că a fost ucis în timpul unui schimb de focuri.

Înainte de a veni înarmat la universitate, Bekmansurov a postat un mesaj pe reţelele de socializare în care a cerut ca acţiunile sale să nu fie considerate un atac terorist şi a spus că nu este membru al vreunei organizaţii extremiste. În mesaj, tânărul a mai spus că este „plin de ură”, că a planificat atacul și că a economisit din timp bani pentru a cumpăra arme de foc.

Amintim că în dimineața zilei de astăzi, 20 septembrie, o persoană a deschis focul în complexul Universităţii Naţionale de Cercetare din oraşul Perm (vestul Rusiei), atacul soldându-se cu opt morţi şi mai mulți răniți.

Atacurile armate în școli sunt cazuri rare în Rusia, datorită măsurilor excepționale de securitate din aceste unități și pentru că este foarte dificil de procurat o armă în mod legal, cu toate că la armele de vânătoare accesul este mai simplu.

Ultimul atac armat într-o unitate de învățământ a avut loc în mai 2021, când un tânăr de 19 ani a deschis focul în vechea lui școală din orașul Kazan și a ucis nouă persoane.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram