/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

/STOP CADRU/ Gest sfidător! Bolea a refuzat să poarte masca de protecție la ședința Parlamentului

missing
30 septembrie 2021, ora 15:12

Gest sfidător! Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vasile Bolea a refuzat să pună masca de protecție în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului. Asta deși a fost mustrat de către președintele Legislativului, Igor Grosu. 

„Stimate coleg, haideți vă rog să purtăm masca de protecție”, a rugat președintele Legislativului. Drept replică, Vasile Bolea și-a argumentat gestul sfidător prin faptul că s-a vaccinat.

„Dar asta nu vă scutește de necesitatea de a purta masca de protecție, din respect pentru colegii dumneavoastră din spate, pe care îi aveți”, a spus Grosu.

De asemenea, Igor Grosu a adus și cifre despre cum decurge procesul de vaccinare în Parlament. Astfel, 81 de deputați s-au imunizat.

Din 63 de legislatori ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), 58 s-au vaccinat, un deputat prezentând certificatul COVID-19. Din 32 de deputați socialiști și comuniști, 20 s-au imunizat. Cât ține de fracțiunea „Șor”, trei din șase deputați s-au vaccinat.

„Din respect față de medici și cei din preajmă, vă rog frumos să ne vaccinăm. Excepțiile nu pot deveni regulă generală”, a spus Grosu.

Mai mult, după ce deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a solicitat ca responsabilii din sănătate să fie audiați în Parlament cu privire la situația epidemiologică, șeful Legislativului a zis că:

„Subscriu domnul deputat. La noi nu că cetățenii nu se vaccinează, la noi deputații nu se vaccinează. O să iau niște cursuri cum se aplică injecția și am să vă… la tribuna centrală”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram