Mai mulți sportivi de performanță din R. Moldova s-au pomenit în centrul unui dosar penal administrat de PCCOCS privind angajări fictive în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Canotori, atleți, luptători, fotbaliști, în total zeci de persoane, au fost de-a lungul anilor angajate în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră de la Aeroportul Internațional Chișinău pentru a reprezenta instituția la diverse competiții sportive. Aceasta pare să fi fost o formă camuflată de susținere financiară a sportivilor care au dus faima R. Moldova peste hotare. Dar modul în care a ales să o facă autoritățile i-a băgat în ilegalitate.

Urmărirea penală pe acest caz a fost pornită în noiembrie 2019 de către Serviciul protecție internă şi anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne și vizează fapte comise în perioada anilor 2017-2019. Ulterior, dosarul a fost preluat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Potrivit informațiilor prezentate de procurori, la solicitarea Cutiei Negre, mai mulți sportivi au fost angajați în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră de la Aeroportul Internațional Chișinău cu o singură condiție – să reprezinte subdiviziunea la diverse competiții sportive. Deși figurau în acte că și-au îndeplinit orele de muncă, unii sportivi  se aflau în afara țării sau erau concomitent angajați în sectorul privat, dar primeau salarii la stat. Procurorii au stabilit un prejudiciu de peste 750 de mii de lei, oferiți neîntemeiat sportivilor ca salarii și premii.

În ultimii ani, Poliția de Frontieră a emis numeroase comunicate de presă în care anunța despre desfășurarea unor competiții sportive la care angajații instituției ocupau locuri de frunte. Cutia Neagră a făcut o radiografie pentru a identifica sportivii angajați la sectorul Poliției de Frontieră din Aeroport, în perioada anilor 2017-2019, vizați în ancheta procurorilor.

„Polițistul de frontieră Mihail Sava, campion național la lupte libere”, titra în ianuarie 2019 un comunicat plasat pe site-ul oficial al Poliției de Frontieră. Sportivul era felicitat pentru succes, iar instituția preciza că Sava s-a remarcat și la Spartachiada Ministerului de Interne ediția 2018, la probele de crossfit și sambo, ceea ce denotă că acesta activa mai demult în Poliție.

Analizând declarațiile de venit și interese depuse de Mihail Sava, aflăm că a fost  angajat în martie 2018 la Direcția Regională Centru a Poliției de Frontieră, în calitate de gardian la Centrul de aprovizionare tehnico-materială și întreținerea imobilelor. Dar în februarie 2019 este transferat la Sectorul Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău. Figurează ca angajat aici timp de 8 luni, până în noiembrie 2019. Exact în perioada în care SPIA pornește urmărirea penală pentru a verifica angajarea sportivilor la aeroport, Sava revine la Direcția Regională Centru a Poliției de Frontieră, dar într-o structură nouă – Secția sport de performanță, unde activează și astăzi.

Contactat de reporterul Cutiei Negre, Mihail Sava a recunoscut că a fost de două ori la Poliție să depună declarații, dar susține că a fost angajat legal la aeroport, și-a făcut munca și a reprezentat cu demnitate Poliția de Frontieră și statul la diverse competiții sportive.

„Le-am spus situația care este. Ceea ce vă spun și dvs… Atunci când am fost delegat la aeroport, era practic când s-au început toate procesele astea cu dosarele. O perioadă nici salarii nu primeam. Nimic. A fost o perioadă tare neclară… Mie îmi pare rău că de la o formă de susținere, până la urmă se întoarce într-o formă de altceva și nu-i plăcut deloc momentul ăsta… Eu am căutat un suport, pentru că într-adevăr, după regulament, cu ce suntem noi remunerați mie nu-mi ajunge. Dacă nu eram susținut din partea statului, atunci eu nu știu dacă mai mergeam și participam la europene, mondiale, calificări pentru jocurile olimpice. Așa, general să vorbim, asta e un suport pentru sportivii de performanță care fac rezultate pentru R. Moldova”, a menționat luptătorul Mihail Sava.

Anul trecut, Sava a cucerit medalia de bronz la Campionatul European desfășurat la Roma și a fost întâmpinat cu mare fast la aeroport de colegii săi din Poliția de Frontieră. A participat ulterior la diverse competiții, dar a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

În 2018, un alt angajat al MAI-ului, luptătorul Victor Ciobanu a fost desemnat sportivul anului în R. Moldova, iar Poliția de Frontieră i-a apreciat performanțele și „l-a asigurat de toată susținerea în activitatea sportivă”. În acel an, Ciobanu a devenit vicecampion mondial la lupte greco-romane. După ce a cucerit medalia de argint la Budapesta, a revenit acasă și a fost întâmpinat și el la aeroport cu flori și muzică de fanfară de către colegii de la Poliția de Frontieră.

Potrivit actelor consultate de Cutia Neagră, Victor Ciobanu a fost angajat la finele anului 2017 în calitate de gardian la același Centru de aprovizionare tehnico-materială și întreținerea imobilelor. Iar la scurt timp, pe 28 ianuarie 2018, este transferat  în funcția de inspector al unității control al frontierei în cadrul Sectorului de poliție din aeroport. 

În câteva interviuri acordate anterior, Victor Ciobanu s-a referit la munca sa din cadrul Poliției de Frontieră, când a fost întrebat din ce bani trăiesc sportivii din R. Moldova.

– Știu că aveți un loc de muncă de bază. Sunteți la Poliția de Frontieră.
Da, sunt la Poliția de Frontieră.
– Demult? Continuați și acum?
– De jumătate de an.
– Dar de ce v-ați dorit? Sau ați fost ademenit?
– Eu susțin statul. Am fost aranjat acolo. S-au comportat foarte bine cu mine și băieții cu care eu lucrez. Mai avem un plus că suntem angajați care la Poliția de Frontieră, care la carabinieri, care la pompieri. E un plus mare pentru sportivi. E o susținere. Acum câte ajutoare dă Uniunea Europeană și ei nu au făcut niciun centru pentru pregătire. Eu socot că e foarte urât.

Nu am reușit să discutăm cu Victor Ciobanu pentru a-l întreba despre transferul său din 2018 în cadrul Sectorului de poliție din aeroport. Sportivul avea telefonul închis când l-am sunat. În prezent, acesta activează tot în cadrul Ministerului de Interne. În această vară a debutat la cel mai mare eveniment sportiv de pe mapamond, Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde a ocupat locul 5.  

„Polițiștii de frontieră din aeroport, cei mai buni la atletism”, este un alt titlu pe care l-am identificat pe site-ul Poliției de Frontieră. Opt echipe cu 48 de sportivi au participat la Spartachiada Poliției de Frontieră, ediția 2019. Printre premianți se regăsește și atleta Natalia Zbîrnea. Aceasta a fost angajată în 2018 în calitate de subofițer superior în cadrul Direcției Regionale Est a Sectorului Poliției de Frontieră Căplani. Ulterior, a fost transferată la Sectorul Poliției de Frontieră Aeroport. S-a reținut acolo până în iunie 2019 și apoi a ajuns în Secția Sport de performanță a Direcției Regionale Centru a Poliției de Frontieră. 

Sportiva neagă că ar fi fost angajată fictiv la aeroport și refuză să vorbească despre dosarul în care figurează numele său.

„Sunt sportivi eliberați de la muncă, sau care au jumătate de normă, sau care au așa tip de sport care le permite și sport și lucru. …Eu mergeam la aeroport și munceam…. Nu-i ușor să combini, ture de noapte, de zi. Asta e muncă enormă…- Dvs cunoașteți despre dosar? – Da, dar acesta e dosar secret. ..Dvs ați fost să depuneți careva mărturii? – Despre asta eu nu pot să vorbesc. Nu pot să vă spun nimic. …Un sportiv nu poate să supraviețuiască fără sponsori, fără job, nici o federație nu suportă. Nu sunt bani. Omul singur se descurcă, aleargă și muncește. Dacă nu, lasă sportul și muncește peste hotare”, a punctat Zbîrnea.

În ultimii ani, Natalia Zbîrnea a participat la diverse maratoane, reușind să ajungă prima la linia de finish. Acum, atleta se află în concediu de maternitate și nu-și face planuri pentru viitorul mai îndepărtat. Nu știe dacă va rămâne să activeze la Poliția de Frontieră sau va căuta o altă sursă de venit pentru familie.

Și fotbalistul Sergiu Nicolaiciuc s-a pomenit în scandalul așa-ziselor angajări fictive a sportivilor. Documentele consultate de echipa Cutiei Negre arată că acesta a fost angajat inițial la Direcția Regională Est a Poliției de Frontieră, iar în iunie 2017 a fost transferat la aeroport în calitate de inspector-șofer. A plecat din funcție în septembrie 2019, cu două luni mai devreme de inițierea cauzei penale. Ulterior, Sergiu Nicolăescu a fost angajat la Brigada de poliție cu destinație specială Fulger. O perioadă a fost  administrator interimar la o întreprindere de stat – Tipografia Academiei de Științe, iar în martie 2021 a revenit la sectorul Poliției de Frontieră din Aeroport, în funcția de subofițer superior.

Fotbalistul susține că nu a figurat niciodată fictiv în listele angajaților din aeroport. Lucrează și se antrenează în paralel, dar pentru a-și putea asigura viitorul se gândește deja să plece din R. Moldova.

„Da, eu am avut invitații la diferite instituții și am depus acolo explicații, dar eu sunt lucrător. ..Dacă cunoașteți, există control securitate în aeroport. Aeroportul face niște cursuri pregătitoare pentru a fi certificați lucrătorii aeroportului și ai Poliției de Frontieră, după care se dau examene la Autoritatea Aeronautică. Eu am acest certificat care este internațional…  După lucru sunt antrenamente…Eu fac parte din futsal, fotbal de plajă, dar campionatul la noi e la nivel de amatori. Sunt maxim 3 antrenamente și atât. De asta eu pot să combin cu lucrul…Deja mă gândesc poate să plec în genere din republică. Este momentul financiar, dacă o să vedeți salariile din structurile de ordine o să vă faceți o impresie”, a declarat fotbalistul Sergiu Nicolaiciuc.

Angajați ai Poliției de Frontieră au fost în perioada 2018-2019 și canotorii Oleg Nuța și Ilie Sprîncean. Aceștia sunt parteneri la competițiile în care participă la canoe dublu și nu s-au despărțit nici atunci când a fost vorba de job-ul din afara sportului.

Potrivit declarațiilor de venit și interese, depuse la ANI, Oleg Nuța și Ilie Sprîncean au fost angajați în aceeași zi la Direcția Regională Sud a Poliției de Frontieră, pe 30 noiembrie 2018, în calitate de subofițeri superiori. Primul a fost repartizat la Sectorul poliției de frontieră „Gotești”, iar cel de-al doilea la Sectorul poliţiei de frontieră „Brînza”.

După 10 luni de la angajare, tot în aceeași zi, ambii au demisionat de la Poliția de Frontieră. Ordinele de concediere au fost semnate pe 7 octombrie 2019, cu o lună înainte de inițierea dosarului penal pe faptul angajării fictive a sportivilor.  

Oleg Nuța avea telefonul închis când l-am contactat, iar Ilie Sprîncean a refuzat să vorbească despre munca la Poliția de Frontieră și ancheta în care a ajuns să figureze.

– Îmi pare rău, dar comentarii nu pot să dau, cum și ce am făcut și cum am intrat.
– Nu vreți să vă expuneți poziția pe subiectul ăsta?
– Nu. Merci.
– Dar cu dl Nuța cum aș putea lua legătura? Am un telefon, dar răspunde robotul. E plecat din țară?
– Da, era plecat.

Într-un interviu acordat în octombrie 2018, Oleg Nuța povestea că antrenamentele îi ocupă tot timpul.

„O groază de timp. Practic tot timpul care îl am eram dedicat faptului ca să ajung campion. Și continui să fac asta pentru că nu mi-am atins scopurile…La noi în țară resursele financiare nu sunt ca în alte țări și ne dau de gol. Mulți băieți pleacă peste hotare ca să facă bani, dar eu aici stau pentru sport”, a menționat canotorul Oleg Nuța. 

În 2017, Oleg Nuţă şi Ilie Sprîncean au înregistrat o performanță fabuloasă.  Au devenit campioni la canoe dublu  pe distanţa de 500 de metri la Campionatul Mondial de tineret, care s-a desfășurat în România. În vara aceluiași an, perechea de canotori a cucerit două medalii la Europenele de tineret de la Belgrad.

În vara anului 2019, Poliția de Frontieră lăuda performanțele unui alt coleg, judocanul Dorin Goțonoagă. Sportivul a fost întâmpinat cu mare fast la aeroport când a revenit de la Universiada Mondială din Napoli, unde cucerise medalia de bronz.  

În toamna anului 2017, judocanul Dorin Goțonoagă a înregistrat o performanță uluitoare. A cucerit medalia de aur la Campionatul European de tineret din Muntenegru. A fost ales judocanul anului, iar în 2018 a avut noi performanțe. A cucerit medalia de aur la Cupa Europei de la Belgrad și s-a clasat pe prima poziție la un alt turneu european care s-a desfășurat la Praga.

Potrivit actelor pe care le-am analizat, Dorin Goțonoagă a fost angajat la Sectorul Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău în ianuarie 2019. A fost subofițer superior la frontieră timp de jumătate de an, până în iulie 2019, când a fost transferat la Direcția Centru a Poliției de Frontieră în Secția Sport de Performanță.

Contactat de reporterul Cutiei Negre, Coțonoagă a confirmat că a fost de două ori să dea explicații oamenilor legii despre angajarea sa la aeroport, dar spune că nu are ce ascunde, pentru că și-a făcut munca cinstit.

„Într-adevăr combinam. A fost o perioadă când combinam atât serviciul, cât și sportul. Sigur că era destul de greu și a apărut oportunitatea să mă transfer la Direcția Centru și m-am transferat pentru că era obositor….Eu cred că toți sportivii lucrează undeva. Care au rezultate mai bune poate le ajunge, dar care sunt mai la început de drum și nu au performanțe la sigur că e greu să te întreții.  Caută variante de lucru ca să se întrețină”, a declarat judocanul Dorin Goțonoagă. 

Deși au trecut doi ani de la inițierea cauzei penale pe angajările făcute la Sectorul Poliției de Frontieră din Aeroport, dosarul bate pasul pe loc. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a precizat pentru Cutia Neagră că oamenii legii au desfășurat mai multe acțiuni, dar nu au finalizat încă urmărirea penală. Procurorii au refuzat să ne spună cine sunt bănuiții sau învinuiții pe dosar.

„Pe caz au fost audiați martori și persoane publice din aparatul central al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră cu referință la procedura de angajare, salarizare și exercitare a atribuțiilor de serviciu ale acestora, fiind ridicate și examinate documentele ce au importanță în acest sens. În prezent, urmărirea penală pe acest dosar este în curs de desfășurare. Alte date nu vă putem prezenta, ori nedivulgarea secretului anchetei și protecția datelor cu caracter personal nu permit să o facem”, se spune în răspunsul oferit de PCCOCS.

Pe de altă parte, fostul director al întreprinderii de stat  MoldAtsa, Sorin Stati, care în ultimii ani a făcut mai multe dezvăluiri cu privire la ilegalitățile comise la aeroport, declară că există o anumită protecție în acest dosar față de fostul șef al Sectorului Poliției de Frontieră din Aeroport. „Pentru mine este dubios și straniu faptul că la moment statutul de bănuit îl are doar o singură persoană. Din informațiile pe care eu le am, acesta este Marin Croitoru. Dumnealui acum vineri s-a pensionat. Iar persoana care deținea funcția de șef, care presupun eu, angajările fictive s-au făcut la solicitarea lui sau în cunoștință de cauză, are statut de martor. Eu vorbesc de Mihail Slivinschi, care în vara anului 2019, constrâns probabil de multiple investigații de serviciu s-a concediat din Poliția de Frontieră, el fiind detașat acolo de Serviciul de Informații și Securitate, ca ofițer sub acoperire. Și pentru mine este straniu faptul că după toate scandalurile, inclusiv cu poarta ceea de serviciu din aeroport, pe unde treceau fără control Plahotniuc și Sor, Serviciul de Securitate din nou l-a detașat pe Slivinschi, dar deja ca ofițer sub acoperire la Avia Invest”, a conschis acesta.

Mihail Slivinschi, fostul șef al Sectorului de Poliție de Frontieră din aeroport,  declară că nu cunoaște despre existența vreunui dosar penal privind angajări fictive. Nu are vreun statut în acest dosar și nici măcar nu a fost chemat de procurori la audieri.

„Astea sunt niște aberații ale domnului Stati. Cum pot să fiu eu învinuit și să nu cunosc așa lucru?De obicei se anunță, mă cheamă. Sunt proceduri. Cel puțin ca martor puteau să mă cheme. Eu de la dvs aud prima dată că există un careva dosar. Sportivi sunt în toate subdiviziunile. Băieți care activează și concomitent fac și sport. Sunt băieți bine pregătiți. …Ei lucrau, erau  la serviciu. Unica favoare, când aveau cantonamente, depuneau raport conform procedurii, dacă aveau peste hotare, plecau peste hotare. Dar aceasta era o chestie firească nu numai pentru sportivi, dar pentru orice lucrător. …- Dar e adevărat că ați fost delegat în funcție acolo de la SIS? – În activitatea specială de investigații mai sunt niște chestii care sunt secrete de stat și nu pot fi făcute publice. Dacă e adevărat sau nu e adevărat, răspunsul va fi unul: „Nu”. …Au mai fost acolo niște materiale mai vechi, care eu pot să le comentez. Era întrebarea cu dl Plahotniuc, cu dl Șor, au mai fost niște întrebări. – Că treceau prin poartă fără verificări, la asta vă referiți? –  Asta confirm că a fost dosar, am fost audiat în dosarul ăsta. Eu nu neg. Au mai fost întrebări cu subiecte de contrabandă în aeroport, tot am fost audiat. Dar de sportivi, că este dosar, chiar mulțumesc că mi-ați spus. O să mă documentez”, ne-a comunicat Slivinschi.

Totodată, Sorin Stati îl acuză pe fostul vicedirector al Serviciului de Informații și Securitate că l-ar fi protejat pe Slivinschi. „După acele dezvăluiri, eu am avut o întrevedere cu directorul adjunct al SIS, Artur Gumeniuc în care i-am spus mai multe chestiuni pe care nu le-am spus la emisiune și pe mine m-a surprins faptul că el foarte tare insista ca în mărturiile mele să nu-l menționez pe Slivinschi, deoarece ei sunt colegi și au lucrat cândva la contraspionajul militar. Eu lui Gumeniuc i-am spus că dacă ajungem la mărturii eu oricum voi relata totul și lasă să decidă cine e vinovat și cine nu. Și atunci Gumeniuc, inițial spunând că are indicația președintelui Dodon de la Consiliul Suprem de Securitate de a se clarifica cu contrabanda din aeroprt, după asta a refuzat să mai ia careva mărturii de la mine. Anume din cauza că în aceste mărturii urma să figureze Slivinschi….Eu consider că dosarul pur și simplu se tergiversează. Slivinschi nu a obținut statut de bănuit pentru că avea protecția SIS-ului și atunci când opinia publică nu va mai discuta acest subiect și dosarul va fi clasat. Asta e opinia mea subiectivă, dar să vedem”, a conschis Stati.

Artur Gumeniuc ne-a confirmat că a avut o discuție scurtă cu Sorin Stati, după ce a făcut declarații scandaloase despre contrabanda din aeroport, dar nu i-a luat mărturii pentru că nu venise cu probe și părea neserios: „Dl Slivinschi a fost subalternul meu și a fost decorat cu ordinul „Credință Patriei” și este un ofițer demn, cinstit și eu am toată încrederea în dl Slivinschi. Anume cuvintele astea i le-am spus lui dl Stati. Sorin Stati e un showmaan. Eu nu știu pentru ce face el lucru ăsta. Astea sunt niște aberații și acuzații absolut nefondate din partea lui Sorin Stati la adresa lui Mihai Slivinschi…Eu am reproșat că Mihai Slivinschi e ofițer demn și atât… Discuția a durat timp de 5 minute, afară, lângă Serviciul de Informații”.

Referitor la dosarul angajărilor fictive a sportivilor, fostul șef-adjunct al Sectorului Poliției de Frontieră din aeroport, Marin Croitoru, a declarat că știe despre existența anchetei, dar neagă faptul că procurorii i-ar fi înaintat învinuiri: „Nu am niciun statut până la ziua de azi. Nu am fost citat măcar să fiu audiat pe dosarul dat cât am fost în funcție. Eu acum sunt pensionar la Ministerul de Interne….Fictiv nu a activat nimeni….Întrebați-i pe cei care au investigat cazul. Anchetatorul a fost și a luat declarații. Toți au fost la muncă. Când trebuiau să plece scriau rapoarte, avizate de conducere, nu de mine. Eu nu răspundeam de faptul dat. Eu eram responsabil de securitatea aeronautică… Eu cred că statul a avut numai de câștigat de pe urma rezultatelor bune. Fiecare polițist e sportiv în felul lui și a adus rezultate pentru țară.”

Problema angajării sportivilor în structurile Ministerului Afacerilor Interne a ajuns în vizorul actualei conduceri a instituției, care își propune să modifice regulamentele interne, astfel încât să nu mai existe loc de interpretări, iar sportivii să activeze fără probleme. Reprezentanții MAI urmează să consulte federațiile sportive și să studieze practica altor state în acest domeniu, pentru a identifica o soluție.

„De când există MAI există această practică în care angajații, care sunt sportivi de performanță, sunt angajați în diferite funcții și încearcă să combine, pe acolo pe unde se poate, activitatea de muncă cu cea sportivă. Bineînțeles că există un fenomen și noi am sesizat această întrebare. …Acum suntem într-un exercițiu de identificare a unei soluții foarte clare care să reglementeze acest proces cap-coadă ca atunci când un sportiv de performanță își alege să-și lege cariera sportivă de MAI să aibă o claritate pe tot parcursul acestei cariere… Suntem în acest exercițiu să vedem care este soluția cea mai potrivită pentru toți, încât pe de o parte să promovăm sportul, pe de alta să nu slăbim capacitatea operațională a ministerului. Toți să aibă o claritatea și să nu apară aceste situații care sunt la limita legii sau nu se încadrează bine într-un cadrul legal”, a punctat Oprea.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!