Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1393: Garanții de securitate, case confiscate, noapte de foc și refuzul Rusiei. „Putin vrea doar război”

Curtea de Apel Chișinău va examina vineri recursul avocaților lui Alexandru Stoianoglo privind plasarea acestuia în arest la domiciliu

missing
13 octombrie 2021, ora 14:27

Curtea de Apel Chișinău va examina vineri, 15 octombrie, recursul avocaților împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care a fost aplicat arestul la domiciliu în privința procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo. Ședința este programată pentru ora 13:00. Anunțul a fost făcut de Victor Munteanu, unul dintre avocații lui Alexandru Stoianoglo. 

Alexandru Stoianoglo a fost suspendat la începutul acestei luni din fucția de șef al Procuraturii Generale. El a fost reținut lunea trecută, pentru 72 de ore, după trei ore de percheziții, în incinta sediului Procuraturii Generale. Acesta este învinuit pe cel puțin cinci capete de acuzare. Potrivit Ziarul de Gardă, este vorba despre abuz de serviciu, corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu.

A doua zi după reținerea lui Alexandru Stoianoglo, CSP a decis să îl înainteze la funcția de procuror general interimar pe procurorul Dumitru Robu. Președinta țării, Maia Sandu a semnat în aceeași zi ordinul de numire a acestuia în funcție.

Amimtim că avocații lui Alexandru Stoianoglo au depus la Curtea de Apel Chișinău și o contestație cu privire la deciziile luate la ședința Consiliului Procurorilor, în care acesta a fost suspendat din funcția de procuror general. Magistrata de la Curtea de Apel Chișinău care va examina contestația avocatului lui Alexandru Stoianoglo privind suspendarea sa din funcția de procuror general este Veronica Negru. Cererea de contestare i-a fost repartizată miercuri, în aceeași zi în care a și fost înregistrată la Curtea de Apel.

Judecătoarea Veronica Negru se află în concediu anual de odihnă, până în data de 15 octombrie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.