/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

Igor Grosu a avut o întrevedere cu delegația Coraportorilor APCE: „Justiția este sistemul nervos al țării, și noi trebuie să îl însănătoșim”

missing
13 octombrie 2021, ora 12:58

Igor Grosu, președintele Parlamentului a avut miercuri, 13 octombrie, o întrevedere cu Inese Lībiņa-Egnere și Pierre-Alain Fridez, Coraportori pentru onorarea obligațiilor și angajamentelor de către Republica Moldova ai Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Liderul Legislativului a prezentat în cadrul acestei întâlniri așteptările cetățenilor, dar și prioritățile conducerii.

”Succesul Republici Moldova în domeniile protecției sociale, sănătății, economiei, atragerii investițiilor depinde de reușita reformei în sistemul justiției. Acestea sunt așteptările cetățenilor și prioritățile noastre”, a declarat Igor Grosu.

Totodată, președintele Parlamentului a mai menționat că justiția este „sistemul nervos” al țării, iar noua conducere trebuie să îl însănătoșească. Acesta a mai spus că nu vor fi acceptate modelele care se practicau în vechea justiție.

În acest context, Igor Grosu a comunicat oficialilor despre proiectele inițiate în scopul combaterii corupției, reformării sistemului justiției, dar și cele pentru eficientizărea instituțiilor publice.

De asemenea, Președintele Parlamentului a anunțat despre aprobarea, în prima lectură, a proiectului de ratificare a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice. El a mai menționat că la următoare ședință a Legislativului această inițiativă va fi supusă votului pentru ratificare în lectură finală.

Totodată, Igor Grosu a informat membrii delegației APCE despre realizarea angajamentelor privind protecția socială a cetățenilor, creșterea pensiei și a altor plăți sociale pentru circa 400 de mii de beneficiari.

„În bugetul de stat pentru anul 2022 vom stabili noi pachete de măsuri pentru susținerea populației și agenților economici, în special, în contextul situației pandemice”, a adăugat Igor Grosu.

Menționăm că delegația europeană se află într-o vizită de documentare în țara noastră care va dura patru zile, 12-16 octombrie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram