/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

Consilierii au votat Regulamentul cu privire la taxa de salubrizare

missing
13 octombrie 2021, ora 21:30

Chișinăuenii vor primi, până pe 15 noiembrie, avizul de plată de 120 de lei pentru salubrizare. Este vorba despre taxa de salubrizare a spațiului public, votată de aleșii locali încă la început de an. Deși despre asta se discută deja de 10 luni, abia astăzi a fost aprobat Regulamentul de funcționare a acestei prevederi. Totuși, mai urmează câțiva pași până avizul va ajunge în cutiile poștale ale locuitorilor capitalei. Discuțiile la subiect s-au lăsat cu acuzații și replici între consilieri.

Inițial, atunci când au aprobat noua taxă de salubrizare, autoritățile municipale spuneau că banii colectați vor fi direcționați către reabilitarea curților de blocuri, reparația acoperișurilor, a scărilor și ușilor de la intrările în bloc, a trotuarelor și teritoriilor aferente. Astăzi, însă, șefa direcției a menționat că, din sumele colectate, se va salubriza spațiul public din oraș. Nu toți oamenii sunt de acord cu asta, în special din cauza prețurilor care au crescut în ultima perioadă.

„Trebuie de făcut curățenie în oraș. Dar eu mă îndoiesc că, după colectare, banii vor ajunge acolo unde trebuie și va fi mai curat în oraș.”

Potrivit Regulamentului adoptat, suma de 120 de lei pe an, va fi achitată de fiecare locuitor al capitalei cu viză de reședință în oraș. Asta înseamnă că, dacă într-un apartament locuiesc trei membri ai unei familii, care au împlinit vârsta de 18 ani, în avizul de plată va fi indicată suma de 360 de lei – câte 120 de lei pentru fiecare. De plată sunt scutiți copiii, pensionarii și persoanele cu gradul unu și doi de invaliditate. Deși noul impozit a fost votat încă în decembrie anul trecut, abia astăzi, consilierii au dezbătut subiectul referitor la Regulamentul de aplicare a acestei taxe locale.

Deși cei de la Pas și platforma DA erau împotrivă, cu majoritatea socialiștilor, Regulamentul a trecut de votul CMC, iar asta înseamnă că, în curând, persoanele cu viză de reședință din capitală vor primi avizul de plată. Mai exact până pe data de 15 noiembrie.

Responsabilii nu știu, însă, cum vor proceda cu cei care locuiesc în capitală, dar nu au viza de reședință. Taxa pentru salubrizare ar urma să aducă în bugetul municipal venituri de circa 100 de milioane de lei. Potrivit Regulamentului, cei care nu vor achita taxa, vor fi sancționați. Totodată, valoarea taxei va fi stabilită anual de către Consiliul municipal Chișinău, odată cu aprobarea bugetului municipal.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram