La mulți ani, Chișinău! Astăzi, de „Acoperământul Maicii Domnului”, este hramul Capitalei, zi liberă pentru bugetari. Deși, oficial, Chișinăul a împlinit în iulie 585 de ani de la fondare, îl sărbătorim, tradițional, în data de 14 octombrie. Pentru că suntem în plină pandemie, autoritățile au renunțat la organizarea evenimentelor grandioase. Totuși, vor avea loc manifestații restrânse dedicate zilei în care cel mai mare oraș al țării este sărbătorit. 

Anul acesta sărbătoarea va începe cu tradiționala Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” și va continua cu evenimente într-un format mai strâns.

Hramul orașului va fi marcat în mai multe locații din Capitală, unde vor fi organizate târguri ale meșterilor populari, vernisaje de picturi dedicate orașului, lansări de cărți și documentare, dar și diferite spectacole pentru copii. Evenimentul va începe cu slujba religioasă, care va avea loc la Catedrala Mitropolitană, începând cu orele 08:30- 09:45, urmată de inaugurarea sărbătorii în scuarul Catedralei.

Începând cu ora 11:00, în mai multe scuare din centrul orașului vor fi organizare activități culturale. De exemplu, în scuarul Catedralei Mitropolitane, între orele 11:00-17:00 va avea loc târgul meșterilor populari. În scuarul „M. Eminescu”, se va desfășura omagierea personalităților din domeniul culturii, iar la ora 12 începând din scuar și pe întreg bd. Ștefan cel Mare și Sfânt va fi afișată o expoziție de picturi dedicate orașului.

La ora 13:00 în incinta Muzeului de Istorie a Orașului Chișinău vor avea loc lansarea monografiei „Chișinăul de altă dată” și a manualului „Chișinăul meu”, iar la Muzeul Național de Artă va fi lansat filmul documentar „Artistul plastic Gheorghe Vrabie; contribuții la formarea identității simbolice a Chișinăului”.  La ora 16:00 la Palatul Republici vor fi premiați angajații din cadrul serviciilor din subdiviziunile primăriei

De asemenea, vor avea loc mai multe spectacole pentru copii, iar unele vor fi gratuite. La ora 11:00 , micuții sunt așteptați la spectacolul „Motanul Leopold”, iar la 13:00 spectacolul „Partea dreaptă” în incinta Teatrului municipal de păpuși „Guguță”.

Amintim că pentru securitatea și sănătatea cetățenilor manifestațiile culturale care se vor desfășura vor putea fi urmărite și online. De hramul Capitalei, intrările la Grădina Zoologică și Parcul Dendrariu vor fi gratuite. Tot de Hram, în cadrul unui eveniment restrâns, maestrul Eugen Doga va transmite municipalității drepturile de autor asupra imnului Chișinăului.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!