/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Spînu, după negocierile de la Moscova privind gazul natural: „Ofertă propusă nu este în avantajul cetățenilor noștri”

missing
23 octombrie 2021, ora 12:28

Întors dintr-o nouă vizită la Moscova, unde a avut loc o nouă  rundă de negocieri privind aprovizionarea Republicii Moldova cu gaze naturale, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a făcut o serie de precizări legate de finalitatea acestora. Potrivit lui Spînu, „oferta propusă la moment de Gazprom nu este în avantajul cetățenilor noștri”.

„La întrevedere, am discutat cu Dmitri Kozak, șef-adjunct al administrației președintelui Federației Ruse, Elena Burmistrova, directorul general Gazprom Export, și Nikolay Shulginov, ministrul Energiei. Mesajul nostru, pe parcursul negocierilor, a fost întotdeauna același: Republica Moldova își dorește să continue discuțiile și să semneze un contract pe termen lung între MoldovaGaz și Gazprom, unul care avantajează ambele părți”, a menționat Spînu.

Ministrul Infrastructurii susține că prețul propus de ruși, care include și achitarea în termeni restrânși a datoriei istorice, este mai mare decât ofertele de pe piețele internaționale de gaz. Totuși, oficialul nu a oferit nicio cifră în acest sens. Presa rusă scrie cu referire la surse din cadrul Kremlinului că partea rusă ar fi propus R. Moldova gaz la un preț de piață, cu o reducere de 25 %. Delegația R. Moldova, prezentă la negocierile de la Moscova ar fi insistat, însă pe un preț de două ori mai mic.

„Republica Moldova nu poate accepta să plătească un preț la gaz mai mare decât toate celelalte state din regiune. Ne dorim o nouă rundă de discuții cu Gazprom. În același timp, vom căuta furnizori alternativi, pentru a ne asigura că țara are gaz și că diversicăm sursele de aprovizionare”, a mai subliniat Andrei Spînu.

„În cadrul discuțiilor, partea rusă ne-a asigurat că Gazprom va livra imediat volumele suplimentare pentru luna octombrie, câte +5 mln m3 de gaze zilnic. Sperăm ca aceste volume să intre în Republica Moldova în cel mai scurt timp”, a mai adăugat ministrul Infrastructurii.

Vineri, Parlamentul Republicii Moldova a decretat stare de urgență în sectorul energeticii, în condițiile în care nu avem, deocamdată, un contract cu Gazprom, iar majoritatea întreprinderilor din țară au trecut pe păcură.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram