S-au împlinit 20 de zile de la începerea urmăririi penale și reținerea procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo. Procurorul care instrumenetează dosarul în care lui Stoianoglo i se aduc învinuiri pe cel puțin patru capete de acuzare, a venit cu detalii legate de măsurile întreprinse în acest timp în cadrul cauzei penale. 

„Luând în considerare curgerea unui termen de peste 20 de zile de la începerea urmăririi penale și reținerea lui Alexandru Stoianoglo, aducem la cunoștința publicului că, în cadrul cauzei penale vizate, în toată această perioadă de timp, au fost efectuat un șir de acțiuni de urmărire penală, care au drept scop stabilirea adevărului obiectiv”, se arată într-un comunicat al Procuraturii.

Astfel, au fost autoriate și efectuate patru percheziții. Cinci persoane au fost recunoscute și audiate în calitate de bănui, iar alte cinci au fost audiate în calitate de martor și specialist. Au fost, de asemenea, emise și executate 20 de ordonanțe de ridicare a obiectelor și documentelor, care au fost ulterior examinate, cu atribuirea calității de corp delict sau, după caz, de document.

Totodată, au fost numite cinci expertize, care sunt în prezent în curs de executare, iar peste 20 de solicitări au fost transmise către diferite instituții în vederea prezentării anumitor documente sau informații care prezintă importanță probatorie pe caz.

Alexandru Stoianoglo a fost reținut la începutul lunii octombrie, în aceeași zi în care a fost suspendat din funcție, după ce în biroul său de serviciu, dar și în locuința sa au avut loc percheziții. Acesta este învinuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor, corupere pasivă și darea de informații minciunoase. În prezent, procurorul general suspendat se află în arest la domiciliu.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!