/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

/FOTO/ Șase ani de la tragedia din clubul Colectiv unde 65 de tineri au murit și nimeni nu a fost încă tras la răspudere

missing
30 octombrie 2021, ora 18:44

Astăzi se împlinesc șase ani de la tragedia din clubul Colectiv, când un incendiu a luat viața a 65 de tineri la un concert susținut de trupa Good Bye to Gravity. Încă de la primele ore ale dimineții, rudele, dar și prietenii victimelor au venit în fața clubului, unde au aprins lumânări, scrie Libertatea.ro.

În fața clubului Colectiv din București oamenii au adus mai multe poze cu tinerii care au murit în incendiul de la Colectiv, iar mai multe evenimente vor avea loc azi în memoria victimelor.

Printre cei veniți de la primele ore ale dimineții în fața clubului se numără și mama lui Marius Ștefan Rușitoru, un tânăr de 27 de ani care a murit în urma incendiului din 30 octombrie 2015. Acesta era editor de imagine în Televiziunea Română și a mers la concertul din Colectiv alături de mai mulți tineri. Mama tânărului susține că asistă în sala de judecată la fiecare ședință din procesul de la Curtea de Apel București însă fără nici un rezultat.

„Am avut mare încredere în judecători, dar mi-am pierdut-o, după ce am văzut ce se întâmplă la proces. Nu cred că se mai schimbă ceva în bine în țara asta , mărturisește tristă femeia care nu crede că se va mai face dreptate la șase ani de la întțmplarea tragediei.

O coroană de flori a fost trimisă în fața clubului și de președintele Klaus Iohannis. Aceasta a fost adusă de o angajată din Administrația Prezidențială în jurul orei 8:30. De asemenea, la ora 9.00, trei tineri au depus, din partea PSD, o coroană de flori la altarul din fața fostei fabrici Pionierul.

Deși astăzi se împlinesc șase ani de la tragedia din clubul Colectiv, nimeni nu a fost însă tras la răspundere, dosarul aflându-se încă în instanță. Ancheta a fost recent extinsă, procurorii investigând acum și ascunderea filmării făcute de pompieri în timpul intervenției din primele minute de la incendiu.

„La șase ani de atunci, nu există niciun vinovat. Procesul se târăște de aproape doi ani la Curtea de Apel, după ce în prima instanță au fost condamnați primarul Cristian Popescu Piedone, cei trei patroni ai clubului Colectiv și câțiva funcționari. Un simulacru de justiție al cărui scop este acela de a trage, în fel și chip, de timp pentru a amâna pronunțarea unei sentințe, spre a menaja sensibilități politice și de stat”, a relatat pentru hotnews.ro Alexandra Furnea, una dintre supraviețuitorii incendiului din 30 octombrie 2015.

În februarie, 2020 a fost lansat și filmul „Colectiv”, care relatează povestea primului an de după incendiul care a avut loc în clubul bucureștean şi urmăreşte cu egal interes autorităţi şi jurnalişti, într-o interacţiune permanentă de căutare şi expunere a adevărului.

Filmul „Colectiv”, regizat de Alexander Nanau, a intrat în peste 30 de cinematografe din România începând din 28 februarie 2020. Filmul este  despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj şi responsabilitate individuală.

Incendiul ar fi pornit din cauza unor artificii folosite în timpul concertului, a căror scânteie a atins buretele de antifonare de pe un stâlp. Incendiul a fost catalogat drept cel mai grav incendiu din România produs într-un club de noapte.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram