Peste 166 de mii de moldoveni din diasporă au votat la anticipate. În trei secții de vot au rămas mai puțin de două mii de buletine de vot. Este vorba despre o secție din Paris, Londra și Bologna, potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Vedeți care sunt 20 secții de votare din străinătate cu cea mai înaltă prezență la urne a alegătorilor până la ora 18:00.
Pentru fiecare secție de votare din străinătate au fost distribuite câte 5000 buletine de vot.
Astăzi, 11 iulie 2021, în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare anticipate. Cetățenii urmează să aleagă cei 101 de deputați în Parlamentul Republicii Moldova. Pentru organizarea scrutinului din acest an au fost deschise 2150 secții de votare: 2000 pe teritoriul țării, incluzând 41 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului și 150 în afara Republicii Moldova.