Război în Ucraina, ziua 171: Cinci morți în bombardamentul de la Donețk. Apelul autorităților din Energodar

economic

Guvernul Germaniei va oferi Republicii Moldova 34,5 milioane de euro pentru proiectele de cooperare financiară și tehnică

25 noiembrie 2021, ora 18:48
Distribuie:

Guvernul Germaniei s-a asumat să ofere Republicii Moldova 34,5 milioane de euro pentru proiectele de cooperare financiară și tehnică în perioada 2021-2022. Asta după ce delegația Republicii Moldova condusă de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a negociat cu delegația Germaniei, condusă de secretara parlamentară de stat al Ministerului Federal al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Maria Flachsbarth referitor la continuarea procesului de cooperare dintre Guvernul țării noastre și cel din Germania

Prin urmare din suma totală, 23 de milioane de euro urmează a fi repartizate pentru domeniile de gestiune ale Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, iar 15 milioane euro vor fi alocați pentru Proiectul „Sistemul de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare, Moldova Centru, faza 3”, care prevede extinderea rețelelor municipale de alimentare cu apă din raioanele Strășeni și Călărași și va conecta alte localități la conducta de apă pe distanțe lungi Chișinău-Strășeni-Călărași, care va fi construită în fazele 1 + 2 ale proiectului.

Alte 8 milioane de euro vor fi distribuiți pentru promovarea infrastructurii sociale și a serviciilor municipale. Proiectul prevede reabilitarea și extinderea infrastructurii, în special în zonele rurale. Totodată, un suport în sumă de peste 17 milioane de euro a fost oferit de căre autoritățile germane în vederea depăşirii crizei pandemice.

În cadrul discuţiilor ambele delegaţii au subliniat importanţa valorilor europene comune ca şi bază a cooperării bilaterale de succes. Partea moldovenească a accentuat că implementarea Acordului de Asociere, precum şi a ZLSAC sunt priorităţi ale programului de guvernare.
Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram